Ionuț Tudorache a marcat un hat-trick contra FCSB 2, acum așteaptă telefonul lui Gigi Becali: ”Sper să mă fi văzut și să mă contacteze.” Jucătorul Afumațiului a recunoscut însă că e dinamovist

Andrei PASCU, Andreea VISU 16 May. 2021, 17:23 Liga 3

CS Afumați a pornit cu a doua șansă în returul barajului pentru calificarea în ”finala” pentru Liga 2, cu FCSB 2. A reușit însă surpriza și a trecut de bucureșteni cu scorul de 4-1 (4-2 la general). Omul meciului a fost, de departe, Ionuț Tudorache, autorul unui hat-trick, în minutele 37, 52 și 55.

Jucătorul Afumațiului a declarat la finalul partidei că e cel mai important moment din cariera sa. Chiar dacă nu e prima oară când marchează trei goluri într-un meci, miza partidei a fost mai importantă. Grație reușitelor sale, CS Afumați se vede în fața a două meciuri decisive, cu Steaua, pentru accederea în Liga 2.

Ionuț Tudorache a recunoscut superioritatea Stelei înaintea meciurilor pentru Liga 2: ”Va fi favorită” 

Ionuț Tudorache crede că formația antrenată de Daniel Oprița pornește cu prima șansă, dar consideră că el și colegii lui pot să facă o nouă surpriză, așa cum au făcut, duminică, împotriva celor de la FCSB 2, chiar dacă erau văzuți ca și eliminați din competiție.

”A fost al doilea hat-trick din carieră. Dar acesta a fost într-un meci decisiv și am putut să îmi ajut echipa să meargă mai departe. Vor fi două meciuri foarte grele acum, dar ne jucăm șansa, chiar dacă Steaua va fi favorită. Avem și noi jucători buni, sperăm să promovăm.

Eu sper să urcăm în Liga 2, dacă vom ajunge și în Liga 1, cu atât mai bine”, a spus Ionuț Tudorache la finalul partidei.

Ionuț Tudorache e dinamovist, dar ar spune da unui transfer la FCSB: ”Aștept! Sper să mă fi văzut domnul Becali și să mă contacteze” 

Ionuț Tudorache se gândește că poate prinde un transfer SF după acest meci cu FCSB 2. Speră ca Gigi Becali să-l fi văzut și să-l ia fie și pentru echipa a doua a clubului. Chiar dacă a recunoscut că e suporter dinamovist, i-ar surâde ideea unei mutări la un astfel de club.

”Mi-ar plăcea să joc cât mai sus, la o echipă din Liga 1. Aștept! Sper să mă fi văzut domnul Becali și să mă contacteze. (N.r. – Ești susținător al FCSB-ului?) Nu, sunt dinamovist”, a mai declarat Ionuț Tudorache.

Pentru CS Afumați, în partida retur, de la Berceni, a mai marcat Ștefan Stîngă, în minutul 14, de la 11 metri. Golul de onoare al celor de la FCSB 2 a venit la 0-4, prin Andreas Chirițoiu, în minutul 74.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Andreea Visu

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fcsb-2-a-fost-spulberata-de-cs-afumati-iar-bogdan-vintila-si-a-spus-nemultumirile-tineretea-a-facut-sa-cadem-mental-cum-a-catalogat-absentele-jucatorilor-de-la-prima-echipa-si-cu-19185238

https://liga2.prosport.ro/liga-3/vasile-neagu-dupa-ce-cs-afumati-a-trecut-de-fcsb-2-sper-ca-nu-se-supara-nimeni-pe-noi-ca-am-stricat-calculele-analistilor-sportivi-de-ce-o-considera-pe-steaua-favorita-in-barajul-19185196

https://liga2.prosport.ro/liga-3/fcsb-2-cs-afumati-meciul-care-stabileste-ultima-echipa-calificata-la-barajul-decisiv-pentru-promovarea-in-liga-2-partida-incepe-la-ora-1130-19185136

https://liga2.prosport.ro/liga-3/se-cunosc-patru-din-cele-cinci-baraje-de-promovare-in-liga-2-ultimul-semn-de-intrebare-vizeaza-adversara-stelei-19185129

https://liga2.prosport.ro/liga-3/barajele-pentru-promovarea-in-liga-2-opt-meciuri-incep-la-ora-1730-in-mansa-retur-19185060

Andrei PASCU, Andreea VISU 16 May. 2021, 17:23 Liga 3
Pe aceeași temă