Chimia Brazi este formația din Liga a III-a de fotbal care a
realizat cele mai multe transferuri în perioada de mercato. La
echipa de lângă Combinat au venit jucători mulți și ” cu nume”,
sumele adunate din contractele acestora fiind unele demne de o
formație care să lupte pentru promovarea în Liga a II-a.
După startul șovăielnic de sezon, antrenorul Ion Cojocaru a fost
înlocuit cu Sebi Tudor, dar, deocamdată, nici venirea fostului
antrenor de la Petrolul nu a rezolvat problemele existente la
echipă. O echipă care, după 9 runde , se află pe un incredibil loc
17 în clasamentul seriei a III-a, cu doar 7 puncte obținute până
acum.
„Nu mai e loc de întors. Obiectivul pe termen scurt
al echipei îl reprezintă obținerea a 9 puncte în următoarele trei
meciuri, adică punctajul maxim, așa cum e firesc la o grupare care
oferă condițiile pe care le asigurăm noi jucătorilor. Dacă nu, vă
spun că sancțiunile vor fi drastice. Nu mai tolerăm niciun pas
greșit”, ne-a declarat directorul executiv al
clubului, Lucian Rădulescu.
Chiar dacă obiectivul pentru următoarele trei runde pare, la
prima vedere, exagerat, lucrurile nu stau deloc așa. Asta pentru
că, în următoarele două etape, Chimia va juca pe teren propriu cu
două formații accesibile – Unirea Târlungeni și Viitorul Toporu –
urmând ca, după aceea, să joace pe terenul ultimei clasate: CF
Predeal.
Sursa: ziarulprahova.ro