Promovarea în Liga 3, ediția 2022-2023, se va decide în mare parte pe baza regulilor care au fost gândite de Federația Română de Fotbal în 2019, pentru promovarea în sezonul 2020-2021, înainte pandemiei Covid-19 declanșase deja și avea mai apoi să răstoarne peste cap activitatea fotbalistică. Regulamentul gândit inițial, atunci, de federali a fost aplicat altfel în vara anului 2020, însă acum nu se va mai întâmpla același lucru.
Cele 21 de campioane județene, respectiv cea din București din acest sezon vor fi repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe, urmând a rezulta câte trei dueluri în fiecare regiune, decise prin tragere la sorți în această lună februarie. Meciurile rezultate sunt programate să aibă loc în data de 18 iunie 2022, ora 18:00, turul, respectiv 25 iunie 2022, ora 17:30, returul.
Pentru sezonul 2020-2021 FRF gândise același regulament pe care îl pune acum în aplicare, însă atunci, din cauza izbucnirii pandemiei, federalii n-au mai stabilit trei duble de baraj pe regiune, ci au format câte două grupe pe regiune, în care trei echipe s-au luptat pe teren neutru pentru locul 1 și promovarea în Liga 3. Fiindcă au fost multe abandonuri, atunci au promovat echipe care s-au clasat inclusiv pe locul 3!
Dacă în primăvara anului trecut, după ce multe campionate de Liga 4 din țară nu au avut loc din cauza pandemiei și a condițiilor dure impuse de ea, FRF a ordonat inventarea unor turnee în timp record pentru desemnarea unor reprezentante județene care să participe la un baraj de promovare/menținere în Liga 3 cu cele mai slabe formații din acest eșalon, în această vară lucrurile par să revină la normal, cel puțin așa se prezintă acum.
FRF a decis să se revină la regulamentul gândit înainte de izbucnirea pandemiei, asta și pentru că fotbalul județean s-a putut relua între timp și AJF-urile, respectiv AMFB-ul vor putea da reprezentante la barajul din această vară. Cele 42 de campioane vor fi împărțite în mod egal în șapte regiuni, vor rezulta câte trei baraje în fiecare regiune, deci un total de 21 de dueluri și, totodată, 21 de învingătoare care vor promova în Liga 3.
Meciurile rezultate în urma tragerii la sorți se vor desfășura în format tur (18 iunie 2022, ora 18:00) – retur (25 iunie 2022, ora 17:30), pe terenul fiecărei echipe.
Conform regulamentului aprobat la 25 ianuarie 2022, AJF-urile, respectiv AMFB sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 12 iunie 2022, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dacă o echipă clasată pe locul 1 în Liga a 4-a a județului ei nu va îndeplini condițiile de participare la jocurile de baraj, atunci duelul în care fusese ea repartizată nu va avea loc, adversara urmând a fi declarată câștigătoare, deci promovată în Liga 3. Locul acesteia la baraj nu poate fi luat de ocupanta locului 2 din clasament.
FRF permite și modificarea formei și/sau structurii juridice campioanei județene care va participa la baraj, însă aceasta trebuie să trimită o cerere pentru aprobare către AJF/AMFB în perioada 2-12 iunie 2022.
Mai multe despre regulile aprobate de FRF poți citi în ”Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga-3, campionatul ediției 2022/2023”.
Stabilirea jocurilor de baraj va fi făcută prin tragere la sorţi în această lună, februarie, ziua nefiind încă anunțată, de către Departamentul Competiţii al FRF.
Cele șapte regiuni decise de FRF, pe baza cărora se face tragerea la sorți pentru stabilirea viitoarelor baraje de promovare în Liga 3, sunt:
Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava, Vaslui;
Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj;
Regiunea 3, Centru: Alba, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita, Sibiu;
Regiunea 4, Vest: Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș, Gorj, Mehedinți;
Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Dâmbovița;
Regiunea 6, Sud: Călărași, Giurgiu, Ialomița, București, Ilfov, Prahova;
Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galați, Tulcea, Constanța, Buzău, Vrancea.
”Pentru fiecare regiune în parte, tragerea la sorţi va fi făcută doar între cele şase echipe, stabilindu-se astfel cele 3 (trei) jocuri de baraj din fiecare regiune
Prima echipă extrasă din urnă pentru fiecare joc de baraj este echipa organizatoare a jocului tur, returul urmând să se desfăşoare pe terenul echipe adverse, care va dobândi calitatea de organizator al jocului”, sunt alte două reguli decise de FRF privind barajul de promovare în Liga 3.
”Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul competițional 2022/2023” este disponibil AICI.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/analiza-echipele-care-vor-evolua-in-play-off-ul-ligii-3-cunoscute-pe-jumatate-cu-trei-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-raportul-este-asemanator-si-in-privinta-cluburilor-care-vor-juca-in-19214968
https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-patru-locuri-sunt-libere-pentru-play-off-ul-ligii-2-insa-doua-sunt-ca-si-ocupate-pentru-celelalte-doua-are-sanse-matematice-si-clasata-pe-locul-15-cum-poate-fk-miercurea-ciuc-lua-fata-cel-19215222