Fotbal Comuna Recea, liderul Seriei 5 din Liga 3, s-a despărțit de jucătorul Norbert Janos (21 de ani). Mijlocașul a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei maramureșene în acest sezon, iar decizia a fost luată după o discuție între conducere și jucător, de comun acord.
Antrenorul secund Ovidiu Mic a confirmat faptul că nu au existat neînțelegeri între cele două părți. ”Am căzut de comun acord să reziliem contractul”, a precizat Mic pentru Sportul Sălăjean. Norbert Janos a făcut, până la suspendarea campionatului, meciuri foarte bune. A marcat de nouă ori și a ajutat Fotbal Comuna Recea să ajungă și să se mențină pe primul loc în Seria 5.
Mijlocașul originar din Fitod, sat din județul Harghita, a vorbit despre momentele prin care trece fotbalul românesc și speră ca promovatele din Liga 3 să nu se decidă în urma unui sistem play-off / play-out, pentru că Recea ar fi dezavantajată.
”Situaţia este una foarte dificilă pentru toţi şi trebuie să avem grijă unul de celălalt, doar aşa o să putem trece peste perioada asta. Liga a 3-a este un campionat greu, nu prea poţi afla multe despre adversari şi nu te poţi pregăti pentru ei, astfel că orice echipă face surprize în campionat pentru că nici o echipă nu e cu mult peste cealaltă.
Totuşi, dacă se reia campionatul cu play-off / play-out, va fi un dezavantaj pentru Recea dacă se vor înjumătăţi punctele. Oricum, le mulţumesc celor de la Fotbal Comuna Recea pentru tot ce au făcut pentru mine şi le urez multă baftă în continuare. În perioada asta încerc să mă pregătesc cât mai bine acasă, după posibilităţi”, a declarat Norbert Janos pentru sursa amintită.
Liderul Seriei a 5-a din Liga 3 a făcut șapte transferuri în pauza de iarnă. La echipa maramureșeană au ajuns inițial jucătorii: Dorian Răileanu (portar, Petrocub Hîncești, Republica Moldova), Mihai Marc (portar, CSM Sighetu Marmației), Gabriel Oiță (fundaș, Pandurii Târgu Jiu), Adrian Balha (atacant, Național Sebiș), Paul Szecui (mijlocaș, Campionii FC Argeș) și Claudiu Coltor (atacant, Metalurgistul Cugir). Ultimul nume care a semnat cu Recea este fundașul stânga Cristian Ursu (22 de ani), component al naționalei U21 a Republicii Moldova.
Fotbal Comuna Recea are 35 de puncte în campionat, după 16 etape. Diferența față de locul secund, Minaur Baia Mare, este de doar două puncte, astfel că lupta pentru promovarea în Liga 2 va fi foarte disputată. Pentru prima poziție intră în cărți și echipa care închide podiumul, Viitorul Șelimbăr, cu 28 de puncte.
În singurul meci oficial disputat în 2020, echipa din Recea a remizat, în deplasare, cu Metalurgistul Cugir (locul 4), scor 1-1.
Foto: Paul URSACHI / Mediafax Foto și Monitorul de Cluj