Foresta Suceava a anunțat că se va reuni miercuri, 8 iulie, pentru începerea antrenamentelor, pentru pregătirea sezonului următor. A terminat campionatul în Seria 1 din Liga 3 pe poziția a doua, sub Aerostar Bacău, dar anul următor nu vrea să mai rateze promovarea. Noul antrenor al Forestei, Dorin Goian, a declarat încă din momentul numirii că obiectivul principal este accederea în Liga 2. Astfel, a luat primele decizii alături de conducere și, conform comunicatului emis pe Facebook, săptămâna următoarea vor începe pregătirile.
”Jucătorii conduși de Dorin Goian se vor reuni miercuri, 8 iulie, după care vor începe pregătirea pentru noul sezon”, se arată pe contul de socializare al Forestei Suceava, care a făcut mai multe schimbări la nivelul lotului și staffului, dar a anunțat că vor mai urma și altele.
Până acum, echipa lui Goian a făcut câteva anunțuri cu privire la prelungirile contractuale ale câtorva jucători. A ajuns la un acord cu mijlocașul în vârstă de 21 de ani Ruben Sumanariu, în vederea prelungirii înțelegerii cu încă un sezon, dar există discuții și cu alți jucători. Robert Martin (atacant, 23 de ani), Eugen Celeadnic (mijlocaș defensiv, 29 de ani) și Dudu Drugă (fundaș stânga, 30 de ani) au anunțat că sunt dispuși să continue la echipa din Suceava și în sezonul următor.
Foresta Suceava a anunțat și primul transfer după oprirea campionatului în Liga 3. Echipa antrenată de Dorin Goian l-a adus pe fundașul central Vasile Vitu (27 de ani). Potrivit informațiilor oferite de Foresta, contractul a fost semnat pe o perioadă de doi ani. În ultimele patru sezoane, fotbalistul născut la Chișinău a evoluat pentru Bucovina Rădăuți, unde a fost și căpitan. Tot de acolo, echipa din Suceava l-a luat și pe omul care îi va fi antrenor secund lui Goian, Daniel Bălan, care a avut funcția de ”principal”.
Sucevenii nu se opresc însă aici și mai au pe listă și alte nume cu posibili jucători care ar putea să vină în perioada următoare. Președintele Andrei Ciutac a declarat că alte anunțuri ar urma să fie făcute în zilele de după reluarea pregătirilor.
”Dorim să ne bazăm în mare măsură pe nucleul de jucători care a dus greul în sezonul precedent. Robert Martin, Eugen Celeadnic și căpitanul Dudu Drugă și-au dat deja acordul pentru a continua pe Areni, iar zilele care vin urmează să purtăm negocieri și alți jucători. De asemenea, există și o listă conturată de fotbaliști pe care dorim să îi transferăm, și sperăm ca în cel mai scurt timp să se concretizeze discuțiile purtate cu ei”, a declarat Andrei Ciutac.
Foresta a primit o veste bună și din partea autorităților locale. Va beneficia și în sezonul următor de sprijin financiar. Potrivit informațiilor oferite de primarul Ion Lungu, s-a discutat cu clubul proiectul și strategia cu care vor fi abordate anul fotbalistic următor, iar finanțarea va veni în continuare. Sucevenii își propun, și de această dată, promovarea în Liga 2, dar speră ca de data aceasta să aibă succes. De asemenea, primăria va monta nocturna pe stadionul Areni după finalizarea licitației și va începe modernizarea stadionului.
https://www.facebook.com/152967021801539/photos/a.278902882541285/1031379453960287/?type=3&theater
Foto: ACS Foresta Suceava
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-va-beneficia-de-nocturna-primarul-ion-lungu-va-fi-montata-dupa-finalizarea-licitatiei-vor-urma-si-lucrari-pentru-modernizarea-stadionului-19137224
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-la-primul-transfer-dupa-stoparea-campionatului-in-liga-3-echipa-lui-goian-si-a-luat-fundas-central-19136960
https://liga2.prosport.ro/liga-3/foresta-suceava-a-convins-inca-un-jucator-sa-ramana-va-imbraca-tricoul-si-in-sezonul-urmator-cine-va-fi-antrenorul-cu-portarii-in-mandatul-lui-dorin-goian-19136595
https://liga2.prosport.ro/liga-3/petre-grigoras-isi-incheie-contractul-cu-foresta-in-aceasta-vara-decizia-luata-de-clubul-din-suceava-si-cine-sunt-jucatorii-cu-care-se-doreste-prelungirea-intelegerilor-19134941