Florin Popete, nume emblematic pentru Pandurii, numit ”principal” la Viitorul Pandurii 2. Va debuta pe banca tehnică fix împotriva clubului la care a jucat

Răzvan STÎNGĂ 19 Aug. 2021, 17:28 Liga 3
Florin Popete, nume emblematic pentru Pandurii, numit ”principal” la Viitorul Pandurii 2. Va debuta pe banca tehnică fix împotriva clubului la care a jucat

Viitorul Pandurii și-a făcut ”satelit” și a fost înscris în noul sezon al Ligii a 3-a, în Seria 7. Gorjenii și-au numit și antrenorii care se vor ocupa de echipa secundă, Florin Popete și Bogdan Chiriac. Primul va fi ”principal, iar al doilea ”secund”.

Florin Popete, fotbalist emblematic al echipei Pandurii, numit ”principal” la Viitorul Pandurii 2 

Cei doi nu se află la prima experiență din această perspectivă. Au făcut echipă și la Gilortul Târgu Cărbunești, sezonul trecut, tot o formație din Liga 3 pe care, de altfel, o vor avea rivală în noul sezon al Ligii a 3-a, pentru că aceasta face parte tot din Seria 7.

Florin Popete, 43 de ani, a jucat în mare parte a carierei pentru cealaltă echipă din Târgu Jiu, Pandurii, în mai multe perioade. Ca fotbalist, fostul fundaș a mai evoluat pentru Farul și FCM Târgu Mureș.

Florin Popete va debuta la ”satelitul” Viiorului Pandurii contra Pandurilor 

Florin Popete va debuta pe banca Viitorului Pandurii 2 pe 28 august, în prima etapă a Ligii a 3-a, când ”satelitul” gorjenilor din Liga 2 va evolua chiar contra formației Pandurii.

În Seria 7 au mai fost repartizate, pe lângă Viitorul Pandurii 2 și Pandurii, următoarele echipe: CSM Reșița, CSM Deva, Gilortul Târgu Cărbunești, CSM Jiul Petroșani, Progresul Ezeriş, Aurul Brad, Voința Lupac și Viitorul Șimian.

Programul complet al primei etape în Seria 7:

Voința Lupac – CSM Deva
Gilortul Târgu Cărbunești – Progresul Ezeriş
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2
Aurul Brad – CSM Reșița
Viitorul Șimian – CSM Jiul Petroșani

Viitorul Pandurii, start modest în Liga 2 

În ceea ce privește prima echipă a Viitorului Pandurii, nu are cel mai bun start de Liga 2. A adunat doar un punct în primele trei etape, ocupând, la finalul rundei, locul 15. A făcut 2-2 cu FC Brașov în prima etapă, după accea au urmat două eșecuri, 0-2 cu Steaua și 0-1 cu Astra.

În etapa a 4-a, Viitorul Pandurii va juca acasă, cu Petrolul.

 

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 19 Aug. 2021, 17:28 Liga 3
Pe aceeași temă