Corona Brașov a câștigat campionatul Ligii 4 Brașov, chiar eventul, și se pregătește de barajul de promovare în Liga 3 cu FC Agnita, campioana județului Sibiu.
Mai mult, șefii clubului brașovean își fac planuri pentru Liga 3, iar în ultimele luni au contactat numeroși fotbaliști brașoveni sau care au legătură cu Brașovul pentru formarea unui lot cu care să atace promovarea în Liga 2, fiindcă accederea în cel de-al treilea eșalon nu este pusă la îndoială!
Pe lista Coronei se află Alexandru Mateiu, Gicu Grozav, Florin Iacob, Rareș Enceanu, Bogdan Rusu, Andrei Lascu sau Lucian Dumitriu.
Alexandru Mateiu (36 de ani) este un produs al FC Brașov, echipă la care a și debutat în Liga 1. Și-a continuat cariera în Bănie, unde a jucat timp de 10 ani la U Craiova, iar în ultimii doi ani a evoluat tot în prima ligă, la Petrolul, grupare de care s-a despărțit înaintea de finalul sezonului din cauza problemelor financiare.
Mateiu a revenit la Brașov și și-a dat acordul să joace la Corona.
22 de jocuri a prins Alexandru Mateiu la Petrolul în sezonul 2025/26: 16 în sezonul regular al primei ligi, 3 în play-out și 3 în Cupa României.
O altă lovitură pregătită de Corona este aducerea lui Gheorghe Grozav (35 de ani).
Deși este încă jucătorul Petrolului, Grozav este sătul de problemele financiare de la Ploiești și tentat să vină la Brașov pentru a fi alături de soția sa, Sorina Grozav, handbalistă la Corona.
Grozav nu a fost prezent la reunirea de astăzi a Petrolului, echipă la care s-a întors în vara anului 2022 și pentru care a evoluat în 40 de jocuri în sezonul recent încheiat, 2025/26, dar pentru care a înscris și 8 goluri: 38 de partide în prima ligă și 7 goluri și 2 jocuri și 1 gol în Cupa României.

Portarul Florin Iacob (32 de ani), un alt produs al FC Brașov, cu o mulțime de jocuri la nivelul Ligii 1, se află la final de contract cu AFC ASA Târgu Mureș (Liga 2) și este dorit în proiectul Corona.
Un alt fotbalist dorit este Bogdan Rusu (36 de ani), liber după ce tocmai a promovat în Liga 2 alături de SCM Râmnicu Vâlcea. Rusu este și el originar din Brașov, iar în cariera sa a trecut pe la o mulțime de echipe din primele ligi, printre care inclusiv FCSB.

Negocieri sunt și pentru revenirea la Brașov a fotbaliștilor Rareș Enceanu (31 de ani) și Andrei Lascu (25 de ani).
Enceanu a ajuns la final de contract cu FC Bihor și, dacă nu va interveni o ofertă bună din Liga 2, va reveni la Brașov.
Lascu este la final de contract cu Steaua, de unde are o ofertă de prelungire. Rămâne de văzut dacă Lascu va alege să rămână în Ghencea sau va da curs ofertei de la Corona.
La Brașov ar putea ajunge și fundașul Lucian Dumitriu (ex Petrolul), fotbalist care s-a stabilit la Brașov.

Corona Brașov se află la a treia încercare cu echipa de fotbal.
Primul proiect a fost și cel cu cel mai important succes obținut. A ajuns în Liga 1, în sezonul 2013-2014, după doar un an petrecut în Liga 2, dar a retrogradat la fel de rapid și apoi s-a desființat din cauza datoriilor uriașe acumulate.
Și proiectul Corona 2 s-a terminat prost. Al doilea episod cu fotbal la clubul susținut de primăria Brașov a demarat în vara lui 2016. La început se dorea un proiect pentru o Academie de fotbal cu Adrian Szabo la conducere, după care proiectul a început și la seniori, iar în vara lui 2021 echipa chiar ajungea în Liga 2. Atunci s-a făcut trecerea pe Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște, asociație nou-înființată apărută pe temelia ACS Scotch Club, după ce Consiliul Local Brașov aviza cesionarea activității și a locului în Liga 2.
FC Brașov Steagul Renaște a acumulat în timp datorii record, a ajuns în cele din urmă în faliment și la excluderea din competiții. Și pentru acest proiect eșuat nimeni nu a plătit pentru tot ce s-a întâmplat.
În fine, al treilea proiect fotbalistic la Corona Brașov a demarat în vara lui 2024, cu Marian Constantinescu antrenor. Fără investiții, echipa a terminat pe locul 8 în campionatul Ligii a 4-a în sezonul 2024-2025. În acest sezon, 2025-2026, cu un buget uriaș, Corona a defilat în Liga 4 Brașov, a câștigat și faza județeană a Cupei României și va juca barajul de promovare în Liga 3.
Corona Brașov pare a fi noul ”El Dorado” din ligile inferioare din România, dacă va reuși să semneze cu jucătorii amințiți mai sus. Totuși, Corona nu se bucură nici de această dată de sprijinul grupului dur de suporteri brașoveni, care continuă să susțină proiectul lor (SR Brașov) ajuns din în vara trecută din nou în Liga 4, după ani de chin în Liga 3.

Foto principal: Mihai Nițoiu / Sport Pictures