FCSB 2 a învins la limită CS Afumați, dar Bogdan Vintilă vede echipa ca și calificată mai departe: ”E presiune, dar să nu cădem în latura cealaltă, să ne pierdem mințile”. Mesajul transmis jucătorilor veniți de la prima echipă

Răzvan STÎNGĂ, Andreea VISU 09 May. 2021, 14:54 Liga 3

FCSB 2 are prima șansă la calificarea în al doilea baraj de promovare pentru Liga 2, după ce duminică a învins cu 1-0 CS Afumați, în deplasare. Returul pe care îl va juca pe teren propriu va aduce formației lui Bogdan Vintilă avantajul reușitei de la Afumați. Singurul gol al meciului i-a aparținut lui Alexandru Stan, minutul 35.

Antrenorul bucureștenilor se aștepta însă ca diferența să fie și mai mare. El a remarcat mai multe ocazii pe care FCSB 2 le-a avut la Afumați, motiv pentru care spera ca acestea să fie fructificate în mare măsură, astfel încât returul să fie o simplă formalitate.

Bogdan Vintilă: ”În mod normal nu trebuie să fie greu barajul, nu este un joc de cupă, să fie eliminatoriu, ai și tur și retur” 

”Satelitul” locului 2 din Liga 1 a beneficiat și de mai mulți fotbaliști ai primei echipe, iar diferența s-a văzut pe teren, în mai multe momente. Cu toate acestea, Bogdan Vintilă se așteaptă ca partida din Berceni să fie una disputată, chiar dacă a scos în evidență că FCSB 2 are mari șanse să iasă învingătoare.

”Din păcate nu am reușit să mai marcăm, deși am avut mai multe ocazii de a marca. Asta duce cumva suspansul în meciul următor. În mod normal nu trebuie să fie greu barajul, nu este un joc de cupă, să fie eliminatoriu, ai și tur și retur, așa că este ca un joc de campionat, dar cu miză mult mai mare și cu intensitate mult mai mare, pentru că e important fiecare gol, face diferența.

Toți jucătorii care au venit de la echipa mare pe parcursul anului au jucat foarte bine, au adus un plus de experiență. Am reușit să le dăm și noi minute, să își intre în ritm, pentru că până la urmă obiectivul este să joace cei de la echipa mare. Aici doar îi ajutăm să își intre în ritm. Ei ne ajută pe noi cu experiența lor.

S-a mai amplificat presiunea față de celelalte meciuri din sezonul regular, dar nu trebuie să cădem în latura cealaltă, să ne ducă să ne pierdem mințile. E o presiune și o concentrare în plus, dar nu așa mare ca să ne destabilizeze”, a declarat Bogdan Vintilă la finalul jocului, la microfonul DigiSport.

Bogdan Vintilă, mulțumit de jucătorii veniți de la prima echipă 

După cum a declarat antrenorul celor de la FCSB 2, obiectivul principal al echipei pe care o pregătește este acela de a pune la punct jucătorii primei echipe. În acest moment, deși nu se poate spune că la Afumați s-a văzut o mare diferență între cele două formații, Bogdan Vintilă e convins că fotbaliștii pot face față la Liga 1.

Orice jucător de la echipa de Liga 3 este capabil să facă pasul la Liga 1, pentru că integrarea e mai ușoară. Acolo orice jucător e ajutat de ceilalți colegi. Jucătorii de la prima echipă și-au făcut treaba, au dat tot și vreau să îi felicit. Nu am decât să le mulțumesc.

(N.r. – Referitor la accidentarea lui Lucian Filip) Mă bucur că Filip a jucat, a vrut neapărat să joace. Îi mulțumesc și sper să se facă bine pentru retur”, a mai punctat Bogdan Vintilă.

FCSB 2 a mizat pe nu mai puțin de opt jucători care au evoluat mai mult sau mai puțin pentru prima echipă în acest sezon, în Liga 1. Aceștia sunt Dragoș Nedelcu, Alexandru Buziuc, Răzvan Oaidă, Andrei Istrate, Gabriel Simion, Adrian Niță, Sorin Șerban și Lucian Filip. Toți au intrat cu CS Afumați, fie că au fost titulari sau au fost introduși în meci de pe banca de rezerve.

FCSB 2 în turul cu CS Afumați: Ștefan Târnovanu – Alexandru Nicola, Dragoș Nedelcu, Lucian Filip (cpt.)(Cătălin Gogor 83′), Sorin Șerban (Alexandru Pantea 76′) – Răzvan Oaidă (Laurențiu Ardelean 76′), Gabriel Simion, Alexandru Stan – Adrian Niță, Alexandru Buziuc, Rareș Trif (Andrei Istrate 55′)
Rezerve neutilizate: Răzvan Udrea – Christian Tand, Alexandru Neacșu, Ciprian Timiș, Andrei Pandele

CS Afumați a avut și ea câțiva fotbaliști care au evoluat în Liga 1 

Și CS Afumați a beneficiat de jucători cu experiență, cu zeci de meciuri în Liga 1. Cei mai importați sunt Răzvan Avram (fost jucător la echipe precum FC Brașov sau Gaz Metan Mediaș), Mugurel Dedu (fost la Jiul Petroșani, Pandurii sau Poli Iași) și Adrian Popa (fost la Dinamo, ”U” Cluj sau Concordia Chiajna).

CS Afumați cu FCSB 2: Mihai Irimiea – Radu Zamfir, Constantin Robicek, Adrian Popa, Ștefan Vasile (Alexandru Arnold 37′) – Răzvan Avram, Florin Geană, Ștefan Stîngă, Sabin Alexe (Octavian Nedelcu 75′) – Mudurel Dedu (cpt.) – Robert Buduroi (Ionuț Tudorache 75′)
Rezerve neutilizate: Mihai Obretin – Mihai Dumitrescu, Matei Babaua, Marian Ghiță, Dragoș Dumitrescu, Eduard Prodan

Echipa care va câștigat această ”dublă” va evolua, în barajul cu numărul doi, cu învingătoarea confruntărilor dintre Steaua și Mostiștea Ulmu. În tur, sâmbătă, Steaua s-a impus la Ulmu cu 2-0. Retururile vor avea loc peste o săptămână.

Toate rezutatele barajelor tur de promovare în Liga 2 sunt AICI.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Răzvan STÎNGĂ, Andreea VISU 09 May. 2021, 14:54 Liga 3
Pe aceeași temă