Acum două etape, la finalul meciului câștigat pe teren propriu cu 3-0 în fața CS U Craiova II, SCM Pitești era premiată de Federația Română de Fotbal pentru promovarea în campionatului Ligii 2. Președintele Răzvan Burleanu a acordat medalii și trofeul de campioană a Seriei a 3-a echipei lui Nicolae Dică, dând astfel start unui obicei pe care vrea să-l aplice atât în campiontul Ligii 2, cât și în Liga 3.
Sâmbătă, 13 mai, i-a venit rândul echipei AFC Hermannstadt să fie premiată de FRF pentru promovarea în eșalonul secund. Chiar dacă formația sibiană este a treia care și-a îndeplinit matematic obiectivul, după SCM Pitești (Seria 3) și Metaloglobus București (Seria 2), ea a fost a doua echipă felicitată oficial de forul condus de Răzvan Burleanu.
După remiza cu Unirea Jucu de pe stadionul Municipal din Sibiu, scor 2-2, jucătorii, stafful și conducătorii AFC Hermannstadt și-au primit, în fața a apriximativ 1.500 de suporteri, medaliile și trofeul pentru câștigarea Seriei a 5-a a Ligii 3. De această dată, cel care a fost personajul principal al festivității nu a mai fost Răzvan Burleanu, care a preferat să meragă la un turneu de copii în județul Botoșani, ci secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, alături de reprezentantul Departamentului de Competiții al FRF, Aurel Ionescu.
Trei eliminați după golul egalizator al sibienilor
În privința meciului cu Unirea Jucu, oaspeții au deschis scorului înainte de pauză, prin Cristian Cocan (45+1), însă sibienii au reușit să întoarcă rezultatul în repriza secundă prin Alexandru Neacșa (66) și Răzvan Dâlbea (74). După reușita egalizatoare, nervii jucătorilor celor două echipe au cedat, iar în urma unui conflict între aproape toți jucătorii, Neacșa, de la gazde, Pintea și Țiclea, de la oaspeți, au fost eliminați. Rezultatul final a fost înregistrat de Adrian Șut (85).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: facebook FC Hermannstadt