Unul dintre cele trei baraje pentru promovare în Liga 2, rezultate în urma deciziei FRF pentru încheierea sezonului de Liga 3, ar putea suferi o modificare importantă. Unirea Slobozia, liderul Seriei a 2-a, ar putea să nu mai dispute dubla manșă decisivă cu Mostiștea Ulmu, a doua clasată în acest moment, ci cu CS Afumați, echipa de pe locul 3. Răsturarea de situație ar putea avea loc săptămâna viitoare, când Comisia de Disciplină și Etică a FRF se va întruni și va judeca o sesizare a clubului ilfovean trimisă către mai multe departamente din cadrul forului condus de Răzvan Burleanu.
CS Afumați, una dintre echipele nemulțumite de modul în care FRF a decis încheierea acestui sezon, fiindcă rata din nou șansa promovării în Liga 2, a descoperit, zilele trecute, o neregulă care s-ar fi produs în acest sezon într-un meci în care ea a pierdut două puncte. Adversara ar fi utilizat un jucător care nu avea drept de joc.
E vorba despre partida Înainte Modelu – CS Afumați (scor 1-1), desfășurată la data de 6 septembrie 2019, în etapa a 3-a a Seriei a 2-a a Ligii 3. În acel meci, jucătorul echipei Înainte Modelu Costin Marian Petre nu avea drept de joc, susține clubul ilfovean care, în această săptămână a făcut sesizare la federație.
În cazul în care comisia FRF îi dă dreptate, atunci CS Afumați câștigă la ”masa verde” acel meci cu Modelu și obține două puncte în plus în clasamentul sezonului regulat. Astfel, trupa de lângă București o va depăși cu un punct pe Mostiștea Ulmu și va urca din nou pe locul 2, urmând a desfășura ea barajul pentru promovare cu Unirea Slobozia.
”Cred că Dumnezeu face dreptate indiferent de momentul ales. Am primit, recent, o informație legată de jocul din etapa a 3-a, din 6 septembrie, între Înainte Modelu și CS Afumați, în care jucătorul Petre Costin Marian a evoluat fără drept de joc, fiind jucătorul celor de la Dunărea Călărași, jucător profesionist la acel club. Așteptăm cu nerăbdare soluționarea acestei sesizări și disputarea celor două jocuri de baraj cu Unirea Slobozia.
Clubul Sportiv Afumați speră să revină în Liga a 2-a în urma barajului cu Unirea Slobozia. Avem încredere deplină în FRF și comisiile juridice ale acesteia, că vor soluționa drept și legal sesizarea depusă de clubul nostru în cazul jucătorului Petre Costin Marian”, a spus, pentru Liga2.ro, Daniel Neagu, directorul executiv al CS Afumați.
Din informațiile Liga2.ro, jucătorul Costin Marian Petre, născut în 2002, a primit acord de transfer la Înainte Modelu, la începutul acestui sezon, de la Dunărea Călărași, club care l-a crescut. Statutul său era unul de jucător amator la Modelu, sub care a și fost utilizat în primele trei etape, cu Axiopolis (acasă, scor 3-3), Unirea Slobozia (deplasare, 0-2) și CS Afumați (acasă, 1-1).
În acest timp, Dunărea Călărași l-a legitimat pe jucător, transformându-i cele trei prezențe la Înainte în unele fără drept de joc. Despre acest lucru a fost informată și echipa din Modelu, care a sperat ca această informație să nu se afle, pentru a-și păstra punctele.
Costin Marian Petre s-a întors apoi la Dunărea Călărași, care l-a utilizat, până la finalul turului, la echipa de republicanii A.
Costin Petre în tricoul echipei Dunărea Călărași
Costin Petre, fotografia de prezentare la Înainte Modelu
Cazul va fi judecat, începând de săptămâna viitoare, de comisiile FRF, iar o decizie favorabilă celor de la CS Afumați va produce schimbări în clasament și va determina un alt baraj de promovare în Liga 2. Nu între Unirea Slobozia și Mostiștea Ulmu, ci între Unirea Slobozia și CS Afumați.
Dacă FRF va constata această neregulă, atunci CS Afumați va câștiga la ”masa verde”, cu 3-0, meciul din etapa 3 cu Înainte Modelu, încheiat pe teren la scorul de 1-1, și va acumula 38 de puncte, adică va urca pe locul 2, cu un punct peste Mostiștea Ulmu.
Unirea Slobozia, care a jucat și ea în acea perioadă cu Înainte Modelu, va câștiga doar un gol la golevaraj în urma succesului la ”masa verde”, fiindcă pe teren a câștigat cu 2-0. Două puncte va câștiga și Axiopolis, care va ajunge la 17 în total și va urca de pe locul 13 pe 12, urmând a o devansa pe Medgidia.
În schimb, Înainte Modelu va rămâne fără două puncte, cele din egalurile cu Axiopolis și Afumați, și va ajunge la 24 de puncte, urmând a pica pe locul 7, sub SC Popești Leordeni și Viitorul Ianca (ambele cu câte 25 de puncte).
Mostiștea Ulmu urcase pe locul 2 în Seria a 2-a după singurul meci desfășurat în 2020, cel din etapa a 16-a, primul al returului. După aceea, competiția a fost suspendată și, mai apoi, ”înghețată” din cauza noului coronavirus.
În jocul din runda a 16-a, echipa călărășeană a jucat chiar la Afumați și a câștigat cu 2-1, depășind gazdele cu un singur punct și urcând pe locul 2. În tur, la Ulmu, trupa ilfoveană câștigase cu 1-0.
Mostiștea Ulmu obținuse chiar astăzi acordul Consiliului Județean Călărași pentru a desfășura meciul de baraj de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, cât și cele de Liga 2, în cazul în care ar fi obținut promovarea, pe stadionul ”Ion Comșa” din Călărași, ”casa” Dunării Călărași. Dunărea, care, din câte se pare, are șanse să încurce chiar Mostiștea în drumul spre Liga 2, dacă sesizarea celor de la Afumați va duce la decizii ale FRF împotriva celor de la Înainte Modelu.
Altfel, din Liga 3, în acest sezon afectat de pandemia de COVID-19, au promovat direct echipele Aerostar Bacău (Seria 1) și U Craiova 1948 SA (Seria 4), deoarece aveau un avans mai mare de trei puncte față de a doua clasată Foresta Suceava, respectiv Șoimii Lipova.
În schimb, în Seria 2, 3 și 5 urmează să se joace baraj tur-retur pentru stabilirea echipe promovate în Liga 2, fiindcă în aceste serii distanța dintre locul 1 și locul 3 a fost egală sau mai mică de trei puncte. Au rezultat, pentru moment, barajele Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu (Seria 2), Progresul Spartac – CSM Slatina (Seria 3) și Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Seria 5).
Foto: Petronel TUDOR / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-campionatul-ligii-3-a-fost-inghetat-decizia-frf-in-privinta-retrogradatelor-si-promovatelor-doua-echipe-au-fost-deja-desemnate-campioane-si-trimise-in-liga-2-19132196
https://liga2.prosport.ro/liga-3/mostistea-ulmu-are-planuri-mari-presedintele-clubului-george-alexandru-anunta-obiectivul-echipei-vrem-sa-mergem-in-liga-2-vrem-sa-scriem-istorie-provenim-dintr-o-comuna-mica-va-fi-greu-19132253
https://liga2.prosport.ro/liga-3/reactie-vehementa-a-fotbalistului-razvan-avram-la-adresa-frf-domnul-presedinte-burleanu-sa-tina-cont-de-recomandarile-uefa-si-sa-ducem-la-bun-sfarsit-competitia-pe-teren-echipa-mij-19132002
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-afumati-rateaza-la-mustata-barajul-de-promovare-daca-planul-de-inghetare-a-sezonului-de-liga-3-va-fi-pus-in-practica-este-unul-discriminatoriu-frf-sa-19131867
https://liga2.prosport.ro/liga-3/mostistea-ulmu-va-juca-pe-stadionul-ion-comsa-daca-promoveaza-in-liga-2-consiliul-judetean-calarasi-si-a-dat-acordul-19133020