Eugen Trică își face strategia pentru reluarea Ligii 3: ”Mă uit la meciuri, le reiau. Citesc cărți de specialitate.” Antrenorul echipei ”FC U” Craiova i-a pus pe cei din staff să monitorizeze jucătorii

Răzvan STÎNGĂ 12 Apr. 2020, 12:55 Liga 3
Eugen Trică își face strategia pentru reluarea Ligii 3: ”Mă uit la meciuri, le reiau. Citesc cărți de specialitate.” Antrenorul echipei ”FC U” Craiova i-a pus pe cei din staff să monitorizeze jucătorii

Jucătorii echipei ”FC U” Craiova sunt monitorizați permanent de stafful tehnic, cu privire la respectarea programului impus pe timpul pauzei pricinuite de pandemia de COVID-19. Antrenorul Eugen Trică (43 de ani) spune că oamenii care îl ajută păstrează legătura cu fotbaliștii.

Principalul formației oltene, lider în Seria a 4-a a Ligii 3, abia așteaptă să treacă problema cu virusul, România să iasă din starea de urgență, iar campionatul să se reia.

”Cu băieții țin legătura aproape zilnic.  Sunt și ei fiecare cu familiile lor, au programe sportive și încearcă sa se mențină in forma. Așteptam Paștele în liniște și ne bucurăm de lucrurile simple. Regret că multă lume trece prin greutăți si sper că această perioadă se va incheia cu bine. Tuturor celor care ne-au susținut, începând cu Adrian Mititelu, staff-ul nostru, colegii de la echipa și tuturor suporteriilor le doresc mult bine și sa ne revedem sănătoși”, a declarat Eurgen Trică pentru ediție.ro.

Eugen Trică: ”Mă mai uit la meciuri, le reiau, îmi fac strategii. Am timp să citesc cărți de specialitate”

Antrenorul de la ”FC U” Craiova s-a izolat lângă Sibiu, unde lucrează la strategia echipei. Spune că vrea să pună totul la punct, astfel încât formația să continue seria rezultatelor bune din acest sezon. Se uită la meciuri și încearcă să acumuleze cât mai mult de la marii antrenori.

”Perioada aceasta de izolare este complicată, dar nu imposibil de traversat. Ne-am izolat la casa de la țară, lângă Sibiu, iar asta știți ce înseamnă: mâncare bio, natură, pomii infloriți, liniște. Îmi găsesc activități tot timpul. În curte, în grădină, facem totul acasă. Spăl mașina, ud grădina, gătim, ne-am repliat iar liniștea îmi face foarte bine, după atâția ani plecat de acasă cu fotbalul.

Evit sa fiu ‘spălat pe creier’ și nu ma uit la televizor decât uneori la știri pentru a ma informa. Mă mai uit la meciuri, le reiau, îmi fac strategii. Am timp să citesc cărți de specialitate și la fel îmi fac notițe. Am avut o strategie bună de la începutul acestui campionat. Am avut suportul patronului, implicarea întregii echipe, susținerea minunaților suporteri și cu această formula am reușit sa fim pe locul 1. Țelul nostru comun este să parcurgem etapele pâna la Liga 1 și este realizabil cu muncă, implicare și profesionalism”, a mai punctat Eugen Trică.

U Craiova 1948 SA, neînvinsă în acest sezon

Din Liga 3 au trecut 16 etape, iar Seria 4 este dominată de U Craiova 1948 SA. Echipa pregătită de Eugen Trică are 42 de puncte, în timp ce ocupanta locului 2, Șoimii Lipova, are doar 29. Podiumul este încheiat de Crișul Chișineu Criș, cu 28 de puncte.

”FC U” Craiova este una dintre cele două echipe din Liga 3 care nu a pierdut în acest sezon. Cealaltă formație care a mai reușit această performanță este Unirea Slobozia, liderul Seriei a 2-a a Ligii 3.

Craiova și Lipova s-au întâlnit în acest an, în singura etapă disputată din retur, înaintea suspendării campionatului din cauza coronavirusului, pe 6 martie. Partida s-a terminat la egalitate, 2-2, la Târgu Jiu, după ce echipa arădeană a condus de două ori.

Răzvan STÎNGĂ 12 Apr. 2020, 12:55 Liga 3
Pe aceeași temă