Dorin Goian a explicat cum și-a dat seama că s-a infectat cu COVID-19, ce simptome a avut și cum a fost în izolare | VIDEO

Daniel NAZARE 03 Nov. 2020, 11:03 Liga 3

Dorin Goian (39 de ani), fost jucător al Stelei, Palermo sau Rangers, ultima dată antrenor la Foresta Suceava, susține că a trecut prin momente delicate în momentul în care a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Actualul cursant la licenței PRO menționează că acea problemă a fost una delicată.

În momentul de față, familia Goian, care locuiește la Suceava, este în siguranță.

Dorin Goian dezvăluie cum a descoperit că e pozitiv: „Am mâncat o omletă și nu avea gust”

Dorin Goian a povestit la ProSport LIVE că nu știe cum a luat acest virus. Ori la votul din 26 septembrie, ori de la nenumărații prieteni cu care a intrat în contact.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că am ieșit din situația cu coronavirusul. Am trecut peste acea perioadă și toată familia este ok. Nu știu de unde am pescuit acest virus. Am fost la vot, am intrat în contact cu multe persoane, dar respectând regulile.

Primele seri am făcut febră, mă durea carnea pe mine, apoi mă dureau ochii destul de tare. Credeam că este o viroză.

Abia în a patra zi mi-am dat seama că nu am gust și miros. Am mâncat și omleta nu avea gust. Soția mea a fost pozitivă, cei doi copii nu. Am locuit în camere diferite. A fost foarte grea acea perioadă, eu și soția ieșeam mereu cu măștile pe gură din camere. E greu să nu ai contact cu copiii.

Am luat antibioticele prescrise de doctorul de familie, vitamina C și D, lucruri normale. Dar și câteva băbești, din cele mai vechi timpuri. A fost un disconfort la nivel mental”, și-a amintit Dorin Goian la ProSport LIVE.

Dorin Goian s-a despărțit de Foresta Suceava când încă era izolat acasă

Dorin Goian (39 de ani) a rezistat ca antrenor la Foresta Suceava mai puțin decât a făcut-o ca președinte. Fostul fundaș al naționalei și echipa bucovineană au ajuns la un acord, la data de 8 octombrie, privind rezilierea amiabilă a contractului după startul dezastruos de nou sezon de Liga 3, în care ambele părți visau la promovarea în Liga 2.

Numit în prima jumătate a lunii iunie 2020, Goian s-a despărțit de Foresta după mai puțin de trei luni de zile.

Cele trei înfrângeri și o victorie înregistrate de Foresta cu Dorin Goian antrenor au dezamăgit, astfel că cele două părți și-au dat mâna și au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă.

”În urma debutului slab de campionat și a eșecului din Cupa României, am avut o discuție cu antrenorul Dorin Goian, în urma căreia am stabilit de comun acord rezilierea contractului. De asemenea, am reziliat și contractul antrenorului secund, Daniel Bălan.
Le mulțumim pentru această perioadă și le dorim mult succes în carieră!”, a anunțat Foresta Suceava pe pagina sa de Facebook.

Dorin Goian a fost depistat pozitiv cu COVID-19 în primele zile ale lunii octombrie, astfel că antrenorul se afla în izolare în momentul despărțirii de Foresta.

Foresta a început noul sezon al Ligii 3 cu o înfrângere pe teren propriu, 1-2 cu Știința Miroslava, apoi a câștigat la Piatra Neamț, 1-0 cu CSM Ceahlăul. În etapa a 3-a nu a jucat, fiindcă adversara, Bucovina Rădăuți, încă avea probleme cu jucătorii infectați cu COVID-19, astfel că meciul s-a amânat. A urmat apoi etapa a 4-a, unde Foresta a pierdut din nou, la Șomuz Fălticeni, cu 2-3. Ulterior, echipa suceveană a jucat din nou la Fălticeni, de această dată în turul 3 al Cupei României, unde a încasat o nouă înfrângere, de această dată cu 0-2. Eșecul a dus la îndepărtarea de pe banca tehnică a lui Goian.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorin-goian-si-a-reziliat-contractul-cu-foresta-suceava-nu-am-avut-rezultate-si-nici-jocul-echipei-nu-mergea-dar-parca-toate-au-fost-impotriva-noastra-19151513

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/nationala/13-ani-de-la-victoria-contra-olandei-1-0-la-constanta-dorin-goian-sincer-daca-era-var-atunci-kyros-vassaras-sigur-mi-ar-fi-anulat-golul-exclusiv-19118235

https://liga2.prosport.ro/liga-3/probleme-pentru-dorin-goian-antrenorul-forestei-suceava-a-fost-depistat-pozitiv-cu-sars-cov-2-anuntul-clubului-si-ce-se-intampla-mai-departe-19150440

Daniel NAZARE 03 Nov. 2020, 11:03 Liga 3
Pe aceeași temă