Antrenorul principal al CF Brăila, Mihai Ciobanu, a decis să renunțe la serviciile a cinci dintre fotbaliștii „grei” din lotul pe care îl are sub comandă. Astfel, căpitanul Daniel Pleșa (foto), golgheterul sezonului trecut Alex Neta, fundașul Nicu Rotaru, mijlocașii Costel Roșu și Iulian Bogoș au fost puși pe liber, Ciobanu declarând că nu mai contează pe ei în retur.
Â
„Nici unul dintre cei cinci nu a confirmat speranțele pe care mi le-am pus în ei, și am decis să nu mai contez pe serviciile lor în retur. Mi-am dorit ca ei să fie
Â
Doi dintre cei cinci „disponibilizați” și-au găsit deja noi angajamente. Astfel, atacantul Alexandru Neta s-a înțeles cu conducerea Dunării Galați, în timp ce Rotaru a fost numit antrenor-jucător la echipa secundă a CF Brăila, formație din Liga a IV-a brăileană.
Â
Â
Cantonament în Lac
Â
Lotul CF Brăila, formație ce evoluează în Seria a II-a din Liga a III-a se află în aceste zile în cantonament. Gruparea dunăreană și-a stabilit „cartierul general” în stațiunea Lacu Sărat, localitate în care se vor pregăti în următoarele două săptămâni. Fotbaliștii brăileni sunt cazați la hotelul Diana și efectuează antrenamentele pe stadionul Chimia.
Mihai Ciobanu are în program câte două antrenamente în fiecare zi, intensitatea acestora fiind din ce în ce mai ridicată.
Â
Pentru acest cantonament, tehnicianul brăilean contează pe următorul lot de jucători: Cristian Mitrea și Paul Botaș – portari, Gabriel Bosoi, Emanuel Moldoveanu, Victor Olenic, Dănuț Moroianu, Cosmin Necoară, Cătălin Stănciulescu, Cristian Pascu, Gigel Costache, Alexandru Chipciu, Marius Lupu, Marius Coman, Alin Pânzaru, Costel Mândroasa. Alături de aceștia se vor pregăti și juniorii L. Ilie, Cotigă, Drăguș, Bălan, Balaban, Drăgoi, Iosofache și Gologan.
Obiectivul Brăilei pentru acest sezon este formarea unui nucleu de jucători cu care anul viitor să se atace promovarea în eșalonul secund
Â
Â
Primul amical cu Oțelul II
Â
Â
În paralel cu pregătirea fizică pe care o coordonează staff-ul tehnic al echipei, conducerea administrativă încearcă să stabilească „țintarul” meciurilor amicale pe care le va susține echipa brăileană. Din câte se pare primul meci de verificare va avea loc săptămâna viitoare, în data de 29 ianuarie, când brăilenii ar urma să de piept, în deplasare, cu echipa secundă a Oțelului Galați. Apoi, după încheierea cantonamentului, Mihai Ciobanu dorește ca elevii săi să joace câte 2-3 meciuri în fiecare săptămână. În acest sens, se poartă discuții cu conducerile echipelor CSM Râmnicu Sărat, Dunărea Galați și Oțelul. De asemenea, oficialii CF-ului încearcă să perfecteze un meci amical, la Brăila, cu prim divizionara FC Vaslui
Â
Â
Â
Articol scris de Edi Bucureșteanu