CSM Focșani, la primul antrenament

09 Jul. 2009, 13:03 Liga 3
CSM Focșani,** la primul antrenament

25 de jucători s-au prezentat la reunirea echipei de fotbal CSM Focșani, antrenament care a avut loc pe terenul Milcovul II. Alături de antrenorul Aurel Pastia, la primul antrenament din această perioadă au participat antrenorul cu portarii, Ion Paraschiv și antrenorul secund al echipei de futsal, Orlando Donciu. După cîteva mișcări de încălzire, fotbaliștii au efectuat și cîteva ture de teren, supervizați de pe margine de tehnicieni. Spre finalul ședinței de pregătire, jucătorii s-au întîlnit și cu mingea, la o miuță disputată pe durata a 20 de minute, echipa căpitanului Bucătaru cîștigînd cu 4-3. Pînă la sfîrșitul acestei săptămîni, fotbaliștii grupării focșănene se vor antrena zilnic, de la ora 10.30, pe terenul Milcovul II. Datorită situației financiare incerte, CSM Focșani se numără printre puținele echipe care nu și-a stabilit programul de pregătire și nici locația de cantonament. Joi, focșănenii vor disputa pe teren propriu și primul test de verificare, în compania echipei Oțelul II Galați.

 

Lotul prezent la reunire
 

Portari: Manuel Ivanciu și George Marcu; Jucători de cîmp: Lucian Nistoroiu, Robert Radu, Viorel Crăciun, Vali Toader, Octavian Bucătaru, Adrian Toma, Ionuț Botezatu, Liviu Dumitriu, Paul Alecsandrescu, Adrian Busuioc (revenit de la FC Dumitrești), Marian Dima, Cosmin Milea și Ciprian Dumitriu (ambii de la divizionara D Voința DEEP SERV Odobești), Liviu Tîrcă, Ionuț Tîlvăr, Alin Șonțu, Cătălin Spiru, Dragoș Sava, Sergiu Lazăr, Florin Samoilă, Sorin Săpunaru și Cristi Lida (toți juniori).
 

 

Articol scris de George DUMITRU
 

09 Jul. 2009, 13:03 Liga 3
Pe aceeași temă