CS Tunari atacă promovarea în Liga 2 cu un nou antrenor. Liderul Seriei 4 din Liga 3 l-a prezentat: ”E omul potrivit pentru atingerea obiectivului”

Andrei PASCU 18 Jan. 2023, 19:55 Liga 3
CS Tunari atacă promovarea în Liga 2 cu un nou antrenor. Liderul Seriei 4 din Liga 3 l-a prezentat: ”E omul potrivit pentru atingerea obiectivului”

CS Tunari, una dintre echipele din Liga 3 favorite la promovarea în Liga 2, liderul Seriei 4, și-a numit un nou antrenor principal!

Ultima perioadă a fost abordată cu Alin Ilin, dar miercuri formația din divizia a treia l-a anunțat în funcția de conducător al băncii tehnice pe Gabriel Manu (41 de ani).

CS Tunari are un nou antrenor, pe Gabriel Manu

Manu a activat ultima dată ca antrenor principal în Liga 2, la Metaloglobus, în perioada august 2020 – iunie 2021, de care s-a despărțit după ce a terminat play-out-ul pe locul 2 din 7 în Grupa B.

Antrenorul putea reveni la treabă în urmă cu exact un an, în ianuarie 2022, la Astra, club care între timp s-a desființat, dar nu s-a înțeles cu conducerea, deși lucrurile păreau la un moment dat clare și era bătută palma.

Gabriel Manu a condus doar o echipă ca ”principal” la seniori, înainte de CS Tunari

În cariera sa de antrenor, Gabriel Manu a fost ”secund” al lui Laurențiu Reghecampf la Al Wasl, în Emiratele Arabe Unite. Noul antrenor al formației din Tunari are aproape 20 de ani de activitate ca ”principal” și ”secund”, dar și doi ani la FRF, la Școala de Antrenori.

Cu toate acestea, singura echipă de seniori pe care a condus-o până acum a fost Metaloglobus, în sezonul de Liga 2 2020-2021.

OFICIAL!

Arsenal Tunari și Gabriel Manu au ajuns la un acord pentru postul de antrenor al grupării din Tunari

Gabriel Manu este un antrenor cu un CV impresionant, care a colaborat chiar si

cu Laurențiu Reghecampf fiindu-i secund in țările arabe, reușind sa câștige 3 trofee împreună.

În trecut tehnicianul în vârstă de 41 de ani a mai antrenat la echipe precum Dunărea Călărași (assitant manager), CS Otopeni (assistant manager), Sportul Studențesc (assistant manager), Astra Ploiești (assistant manager), CSM Târgu Mureș (asistent manager), Al-Wahda FC (asistent manager), Al-Wasl (assistant manager), iar ultima oară a ocupat funcția de manager la Metaloglobus.

Suntem siguri ca Gabriel Manu este omul potrivit pentru a ne ajuta în atingerea obiectivului, promovarea in liga a ll-a

Bine ai venit in familia noastră!”, se arată pe pagina de Facebook a echipei CS Tunari, care a început sezonul de Liga 3 cu antrenorul Valentin Negru.

CS Tunari, patru achiziții!

CS Tunari a adus patru jucători în această iarnă și l-a cooptat în club pe Vasile Avram. La nivelul lotului de fotbaliști, au semnat Bogdan Șandru (33 de ani, ex CS Blejoi), Cosmin Lambru (24 de ani, ex CS Blejoi), Claudiu Herea (32 de ani, ex Metaloglobus) și Paul Mitrică (23 de ani, ex Viitorul Pandurii).

CS Tunari a modificat și la nivelul conducerii, anunțând cooptarea în club a lui Vasile Avram, fost arbitru, pe postul de consultant pe probleme administrative și management.

CS Tunari, liderul Seriei 4 din Liga 3

CS Tunari e pe locul 1 în Seria 4 a Ligii 3, cu 31 de puncte, la patru peste locul 2, SC Popești Leordeni, și la 11 de locul 3, Flacăra Moreni. CS Tunari a terminat anul cu 10 victorii, un egal și două înfrângeri, cu un golaveraj de 34 de goluri marcate și numai opt primite.

Seria 4 a Ligii 3 e formată din nouă echipe după retragerea echipei Astra din campionat.

În ultima rundă din 2022, a 15-a, CS Tunari a trecut cu 6-2 de FCSB 2. În prima etapă din 2023 va juca pe terenul formației Real Bradu, locul 4 cu 19 puncte.

Foto: CS Tunari și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/liga-3/lovitura-carierei-pentru-un-jucator-din-liga-3-a-semnat-cu-un-club-din-prima-liga-antrenorul-se-mandreste-dar-si-plange-dupa-fostul-elev-19258145

https://liga2.prosport.ro/liga-3/atacant-fost-la-corvinul-merge-la-ripensia-a-mai-evoluat-in-liga-2-la-selimbar-m-am-cam-saturat-de-liga-3-si-trebuie-sa-demonstrez-ca-pot-evolua-la-acest-nivel-19258126

https://liga2.prosport.ro/liga-3/ioan-hora-a-ajuns-in-liga-3-19258097

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-perfectat-primele-trei-achizitii-in-noul-an-dar-si-a-adus-si-un-fost-arbitru-in-stafful-administrativ-corbii-vor-avea-cuplu-brazilian-in-centrul-defensivei-19257994

Andrei PASCU 18 Jan. 2023, 19:55 Liga 3
Pe aceeași temă