Ciobanu: „Drobeta e principala contracandidată”

Florin ALBOIU 22 Dec. 2010, 13:29 Liga 3
Ciobanu:**

După ce în precedenta stagiune și-a
adus contribuția la promovarea în eșalonul secund reușită de Alro,
în vara acestui an fundașul central Cristian Ciobanu a ales să
evolueze pentru cealaltă formație slătineană, CSM.

Finalul turului de campionat a
găsit echipa susținută de primăria municipiului pe prima poziție în
clasamentul seriei a 4-a a Ligii a III-a, iar Ciobanu își dorește
să reediteze rezultatul obținut în sezonul trecut.
„Pentru mine, 2010 a fost un an reușit. M-am bucurat
pentru promovarea cu Alro și sper să mai reușesc încă o performanță
asemănătoare”
, spune fundașul celor de la CSM, care a
făcut parte dintr-o generație remarcabilă a fotbalului slătinean,
alături de jucători ca Dănciulescu, Luțu, Niculescu sau Augustin
Chiriță.

„Era normal ca jocul
să nu meargă de la început”

Deși în prima parte a sezonului a
avut prestații mai puțin reușite, echipa de pe Olt a adunat puncte
importante, care i-au permis să rămână în zona de la vârful
clasamentului. „Era normal la o formație înființată în
2009, cu mulți jucători care veneau din Divizia D, fără prezențe în
Liga a III-a, ca jocul să nu meargă prea bine de la început. A fost
tracul, am avut nevoie de timp până ne-am consolidat ca echipă, s-a
format un prim unsprezece, care s-a văzut că pe final a rămas cam
același. Era chestie de omogenizare, dar am avut rezultate și ne-au
dat încredere”
, a punctat Cristi.

Fotbalistul slătinean consideră că
în returul campionatului lupta pentru promovare este deschisă, mai
ales în condițiile în care pot apărea jocuri de culise.

„Locul și punctele din
clasament ne obligă, dar mingea e rotundă. Cred că Drobeta Turnu
Severin e principala contracandidată la promovare, din toate
punctele de vedere. De vreo doi-trei ani seria e una slăbuță. Sunt
câteva echipe cu putere financiară care trag la promovare, iar
celelalte vor să câștige puncte în tur și, dacă vin ceva bani, să
facă jocurile în retur. Anul ăsta, dacă Bârca se retrage, nu mai
retrogradează nimeni. Majoritatea formațiilor nu mai au miză și se
va vedea ce va fi în lupta pentru primul loc”
, a mai
spus Ciobanu.

„Pentru 2011 îmi doresc
sănătate și pe plan sportiv să-mi ating obiectivele. Dacă nu se va
putea anul viitor, atunci în 2012 trebuie să promovăm cu CSM.
Suntem mulțumiți de parcurs, la începutul sezonului puțini ar fi
garantat că vom termina turul pe primul loc, dar, una peste alta,
ba cu o surpriză, ba cu un rezultat bun, suntem acolo. La final, le
doresc iubitorilor fotbalului din Slatina sărbători
fericite!”
, a încheiat Cristi Ciobanu.

Sursa: gazetanoua.ro

Florin ALBOIU 22 Dec. 2010, 13:29 Liga 3
Pe aceeași temă