Baloteștiul mai bun decât Tunariul

28 Apr. 2010, 19:12 Liga 3

Profitând de vecinătatea localităților CS Balotești (liga 4
Ilfov) și CS Tunari (liga 3, seria a II-a) au jucat azi un amical.
Ambii tehnicieni au rulat loturile avute la dispoziție și au avut
ocazia să vadă la lucru jucători care au evoluat mai puțin în
meciurile oficiale.

Pe stadionul din Balotești, în prima repriză, ambele echipe au
evoluat cu formula de bază, gazdele arătând că au forța de a evolua
într-un eșalon superior. Baloteștiul a luat prin surprindere echipa
din Tunari reușind să înscrie de două ori prin Ardeleanu în minutul
20 (11m) și Greblea în minutul 35. Pe fondul unui joc echilibrat,
CS Tunari revine și reduce diferența la un gol prin reușita lui
Vlada din minutul 45.

După pauză ambii tehnicieni au rulat tot lotul avut la
dispoziție și pe fondul unui joc disputat ambele echipe au mai
înscris câte o dată. Mai întâi, CS Tunari a egalat în minutul 60
prin Roșu, iar apoi Baloteștiul a stabilit scorul final la 3-2 prin
reușita lui Gavrilă din minutul 80

Articol de Răzvan
ARDELEANU

28 Apr. 2010, 19:12 Liga 3
Pe aceeași temă