În urmă cu doi ani, Alexandru Vagner lua o decizie suprinzătoare, ținând cont că renunța la fotbal deși avea doar 29 de ani! Fotbalist cu peste 100 de meciuri în Liga 1, unde a jucat pentru Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, FC Braşov şi Concordia Chiajna, anunța că renunță la fotbal pentru poker!
„Nu mai vedeam niciun viitor în fotbal”, explica, în 2018, Vagner decizia de a renunţa la cariera de fotbalist. Și a detaliat motivele. „Ce să fac, să trăiesc de pe o zi pe alta! Ajunsesem să am doar bani de mâncare! Episoadele Concordia Chiajna şi FC Braşov m-au determinat să renunţ. Am fost păcălit, umilit, ajunsesem să nu mai dorm noaptea de stres!”, spunea Vagner, citat de Monitorul Expres.
Ultima echipă la care Vagner a jucat a fost AS SR Braşov, în turul campionatului Ligii a 4-a Braşov. „Din retur s-a schimbat programul de antrenamente. Cum şedinţele de pregătire erau programate dimineaţa, iar eu jucam poker noaptea, eram extrem de obosit la antrenamente, astfel că am decis să renunţ. Avantajul pokerului este că nu ai un șef, îți faci programul cum vrei tu. Dacă vreau să îmi iau concediu, nu trebuie să fac nicio cerere. Nu regret deloc decizia luată. Am început o nouă etapă din viața mea. Media câștigurilor mele de până acum înseamnă dublu față de contractul pe care îl aveam ca fotbalist în Liga 2”, povestea Vagner.
Acum, Vagner a fost chemat să revină tot la ACS SR Brașov, echipă care evoluează în Liga a 3-a. Horia Popa a fost cel care l-a sunat, iar antrenorul Ioan Naghi l-a primit cu brațele deschise la antrenamente.
„Avem nevoie de un fotbalist ca Vagner ca de aer. Chiar dacă s-a lăsat de fotbal de doi ani, are calitate și ne poate ajuta foarte mult”, a spus Naghi, citat de Monitorul Expres.
Vagner spune că revine cu sufletul deschis la echipă. „M-a sunat Horia Popa și m-a întrebat dacă vreau să revin. E greu să joci chiar și la nivelul Ligii a 3-a după doi ani de pauză, dar voi încerca. Am câteva kilograme în plus, dar ușor, ușor, le voi da jos. Îmi place să mă antrenez cu băieții, iar cu nea Nelu mă înțeleg foarte bine. Să vedem dacă pot reveni la o formă acceptabilă și atunci aș putea să mai joc”, a spus Vagner, cel care ieri, 19 august, a împlinit 31 de ani.
Un alt fost fotbalist care a jucat la FC Brașov, mijlocașul Șerban Moraru, și-ar putea continua cariera la ACS SR Brașov. Moraru s-a prezentat marți la antrenamentele echipei din Liga 3, iar Ioan Naghi îl dorește pe Moraru și ca principal colaborator în stafful tehnic.
https://liga2.prosport.ro/special/marian-ivan-s-a-saturat-de-dezbinare-si-cere-reinfiintarea-fc-brasov-a-sosit-timpul-renasterii-e-momentul-sa-ne-dam-mana-cu-totii-dorinta-fostului-mare-atacant-la-aniversarea-a-19134392
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-liga-3-cu-100-de-echipe-in-sezonul-2020-2021-vor-fi-10-serii-promoveaza-cinci-echipe-si-retrogradeaza-21-modul-in-care-se-joaca-si-imperecherea-la-cele-doua-baraje-19144651
https://liga2.prosport.ro/liga-3/locurile-vacante-in-sezonul-de-liga-3-cu-100-de-cluburi-se-ocupa-pana-vineri-cele-96-de-echipe-care-au-intaietate-sa-participe-in-noua-editie-19144680