:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fmetalul-buzau-rapid-cupa-romaniei-sferturi-de-finala-1024x576.jpg)
Pus la zid de suporteri și oameni de fotbal după dubla eroare comisă în meciul cu FC Buzău, în optimile Cupei României, la faza în care Dunărea Călărași a încasat al treilea gol, fundașul Marius Leca (21 de ani) și-a spus punctul de vedere față de respectiva fază.
Acuzat că nu și-a apărat corect șansele la golul marcat de Baudouin Kanda, jucătorul constanțean se apără și explică ce l-a făcut să nu poată interveni la mingea la care părea că poate să o respingă și să evite golul de 0-3.
”Inițial m-am dus să salvez mingea de pe linia porții, mi-am făcut pașii greșiți, eram pe piciorul neîndemânatic și după ce l-am văzut pe atacantul celor de la Buzău în fața mea, efectiv m-am panicat și n-am mai gândit, n-am știut ce să fac.
Toți vorbesc de pariuri, de blaturi… Ei cred că m-aș risca să fac așa ceva la 21 de ani. Pentru cei ce s-au uitat la meci, au văzut evoluția mea pe tot parcursul meciului, am făcut o primă repriză aproape perfectă, asta spunând si comentatorii meciului.
Așa este românul, la orice chestie acuză de blaturi, dar nimeni nu știe că aseară n-am putut să dorm fiind acuzat de atâția oameni. Pot să mă facă cum vor ei, dar niciodată nu voi face asemenea chestii. Având 21 de ani, nu vreau să-mi risc cariera. Pentru ce?
Pe mine nu mă deranjează, pentru că știu adevărul și nu pun la suflet, dar părinții mei sunt afectați de tot ce s-a spus, de asta mă deranjează cel mai mult. Să ajungă tata să-i fie rușine să meargă la muncă pentru că toată lumea vorbește că-s parior sau blatist… Asta m-a deranjat cel mai mult”, a spus Marius Leca pentru DigiSport.
Marius Sebastian Leca este originar din Constanța, a crescut la clubul lui Gheorghe Hagi, a debutat în Liga 1 la Viitorul (actualul Farul), iar în ultimele două sezoane a evoluat în Liga 2 la Farul Constanța (echipa lui Marica, actuala Unirea Constanța). În ediția trecută a avut 21 de meciuri și 1 gol.
În primăvară, după schimbările din fotbalul constănțean, Leca l-a urmat pe Ianis Zicu la Unirea Constanța (fosta Farul). După patru meciuri în care a fost integralist, Unirea s-a despărțit de Zicu, iar cu antrenorul au plecat și toți jucătorii aduși de acesta, deci inclusiv Leca. Fundașul a renunțat la toți banii pe care îi mai avea de primit atât din perioada în care clubul era condus de Marica, dar și după ce a fost preluat de noua conducere, pentru a fi lăsat liber de contract. A semnat apoi cu Dunărea Călărași, unde în campionat a strâns cinci meciuri, toate ca integralist.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Captură foto: Digi Sport
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ce-a-fost-in-mintea-lui-marius-leca-fundasul-dunarii-calarasi-reactie-scandaloasa-la-golul-de-0-3-in-meciul-cu-fc-buzau-a-sarit-peste-minge-in-loc-sa-o-degajeze-de-pe-linie-19207551
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/se-va-sesiza-comisia-de-integritate-dupa-golul-ciudat-de-la-buzau-este-jignitor-pentru-oamenii-care-se-uita-la-sport-se-joaca-la-pariuri-19207776
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cristian-pustai-fara-mila-si-in-cupa-romaniei-in-fata-fostei-sale-echipe-e-doar-numele-de-ea-ne-am-calificat-fara-emotii-ce-si-ar-dori-pentru-faza-sferturilor-si-planurile-pentru-19207487
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/conflictul-declaratiilor-continua-marius-milea-raspuns-pentru-cristian-pustai-dupa-esecul-categoric-al-calarasiului-cu-fc-buzau-nu-trebuia-sa-aiba-mila-fiecare-isi-face-jobul-de-19207675
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-buzau-dunarea-calarasi-se-joaca-de-la-ora-1500-echipa-lui-cristian-pustai-este-mare-favorita-la-accederea-in-sferturile-cupei-romaniei-19207432