CS Ocna Mureș, una dintre cele opt echipe din Liga 3 rămase în Cupa României, nu a avut parte de un adversar așa cum și-ar fi dorit în faza Play-off-ului. Tragerea la sorți efectuată vineri la Casa Fotbalului i-a adus ca oponent divizionara secundă CSM Slatina.
”Soda dragă” și-ar fi dorit să joace cu Rapid, Petrolul sau ”U” Cluj, după cum spunea antrenorul-jucător Dan Roman la finalul jocului câștigat la lovituri de departajare cu Unirea Ungheni, în Turul 3. Sorții i-au dat CSM Slatina, iar singura echipă din județul Alba rămasă în competiție are ceva șanse mai mari să treacă și de acest tur și să ajungă în grupe, fază în care va întâlni cu siguranță și un oponent din SuperLigă.
Meciul dintre CS OCna Mureș și CSM Slatina se va desfășura pe terenul trupei din Alba, cel mai probabil în data de 28 septembrie, de la ora 16:30.
”Cu siguranță ne-am fi dorit să jucăm cu un adversar din Liga 1, Rapid, U Cluj sau Petrolul Ploiești, pentru a le oferi o bucurie suporterilor din Ocna Mureș, dar în același timp e bine că nu ne-am deplasat la Cernavodă. Sincer, este un adversar rezonabil pentru noi și poate mai reușim o minune. Va un meci în care nu avem ce pierde”, a spus, pentru Ziarul Unirea, Alexandru Giurgiu, căpitanul ocnamureșenilor, cel care a înscris golul egalizator în meciul cu Unirea Ungheni și a transformat una dintre loviturile de departajare care au adus calificarea.
CSM Slatina a promovat în vară în Liga 2, după ce a învins în ultimul baraj pe AFC Odorheiu Secuiesc (0-0 și 2-1 în deplasare).
În primul meci din Cupa României, în Turul 3, CSM Slatina a trecut, în deplasare de Petrolul Potcoava (Liga 3), scor 3-1.
Oltenii sunt pe locul 11 în Liga 2 și îl au căpitan de echipă pe fostul cugirean Radu Necșulescu. CSM Slatina va juca în următoarea rundă a eșalonului secund în deplasare cu Metaloglobus București, iar etapa precedentă a învins, acasă, 3-0, pe Ripensia Timișoara.
Ocnamureșenii au realizat o perfoamență remarcabilă prin calificarea la acest nivel al Cupei României, după ce au eliminat, succesiv, pe CSM Unirea Alba Iulia (3-1), Metalurgistul Cugir (4-3) și Unirea Ungheni (1-1, 1-1, 4-1 la lovituri de departajare).
În campionatul Ligii 3, după primele trei etape, CS Ocna Mureș ocupă locul 6 în Seria 9, cu 4 puncte.
Foto: Ziarul Unirea
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/frf-stabileste-prin-tragere-la-sorti-meciurile-din-play-off-ul-cupei-romaniei-19245645
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-calificare-dramatica-in-play-off-ul-cupei-romaniei-inclusiv-cu-antrenorul-pe-teren-dan-roman-dupa-succesul-cu-unirea-ungheni-imi-doresc-enorm-sa-picam-cu-rapid-sau-u-cluj-19245464
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301