Pe lângă faptul că în acest moment are doar trei atacanți sub contract, pe Cătălin Bucur, Dacian Bîrză și Alexandru Capătă, Adrian Falub insistă pe lângă conducerea clubului pentru aducerea încă unui atacant de careu. Chiar dacă vor semna în curând, brazilianul Weller, tânărul Miron și „aripile” Marcelinho și Hiago nu îi oferă garanțiile dorite „principalului” utist, care așteaptă încă o achiziție în ofensivă.
Aflat de o săptămână în Italia, Giovanni Catanzariti caută variante pentru atacul echipei sale și a ajuns la un fotbalist al primei divizionare din Peninsulă, Bologna Calcio. Massimo Coda are 23 de ani și a mai evoluta la Cavese, Bellinzona, Treviso, Crotone și Cremonese, ultima oară fiind împrumutat la Siracusa, formație ce a falimentat în această vară. „Din păcate, cel puțin deocamdată, refuză să vină în România. Preferă să joace în ligile inferioare din Italia, dacă nu e reținut în lotul lărgit al Bologniei. Este clar că mai avem nevoie de un atacant, dar acesta e foarte greu de găsit, cel puțin în România. De aceea, am și apelat la Zenga și atacantul din Slovacia, rămâne de văzut dacă vor fi pe placul antrenorului”, a explicat președintele „textiliștilor”.
Acesta este pe cale să piardă și un fotbalist pe care l-a avut la un moment dat în curte. Predrag Pocuca așteaptă să se concretizeze una dintre ofertele avute din primele ligi din România și Serbia, cu riscul de nu a mai fi primit la UTA. „Am înțeles că este dispus să nu aibă echipă până la iarnă, dacă nu va semna cu nimeni. Păcat, pentru noi era un fotbalist important”, a spus Gio despre fundașul croat.
În fine, italianul a comentat și eșecul usturător din amicalul cu Luceafărul Oradea: „Înfrângerea ar fi fost dezastruoasă dacă era înregistrată într-un meci oficial. Așa, însă, este o învățătură de minte înainte de începerea campionatului. Sunt sigur că antrenorii și jucătorii vor gaăsi calea să nu mai repete greșelile făcute sâmbăta trecută”. „Alb-roșii” s-ar putea revanșa contra celor de la FC Bihor, dar asta numai dacă echipa lui Ghiț acceptă să joace miercuri și nu sâmbătă, când era programat inițial confruntarea.
Sursa: Sport Arad