Vâlcenii sunt neînvinși în amicalele din această vară, în care au lăsat o impresie pozitivă. Totuși, atmosfera nu este roză în Zăvoi, unde se pare că tehnicianul Alin Artimon a fost la un pas zilele trecute de a își rezilia contractul, fiind oprit doar de intervenția lui Mircea Poenaru, membru în Consiliul Director.
Principala nemulțumire a antrenorului este campania aproape inexistentă de transferuri, până acum fiind adus doar Sergiu Popescu.
În plus, o altă nemulțumire este obișnuința patronului Rufă de a se consulta cu terțe persoane și a asculta sfaturile deloc profesioniste ale acestora, fără a ține deloc cont de propunerile tehnicianului principal, fapt acuzat deseori și de fostul tehnician, Laurențiu Tudor.
În altă ordine de idei, mâine, CSM Râmnicu Vâlcea și CS Mioveni se întâlnesc în Zăvoi, de la ora 12.00, într-un meci amical. Cele două echipe s-au înfruntat și săptămâna trecută, la Mioveni, când scorul a fost egal, 1-1.
Articol scris de Adi Georgescu