„Negru-albaștrii” sunt în „campanie electorală” în plină perioadă de pregătire. Până la startul viitorului campionat care va avea loc la sfârșitul luni ei trebuie să își aleagă căpitanul, colegul care să îi conducă pe teren și care să le reprezinte interesele în relația cu conducerea.
Decizia de a supune la vot cine va fi purtătorul banderolei a aparținut antrenorului principal al FC Hunedoara, Marius Opric care astfel a evitat să numească el căpitanul.
„Acum lotul lui FC Hunedoara este format din două grupuri de jucători: cei care au venit împreună cu mine de la Simeria și cei care au evoluat și sezonul trecut la Hunedoara. De o lună cu toții formează o echipă iar cu zi ce trece se cunosc mai bine între ei. Sunt și eu curios pe cine vor alege să le fie căpitan, în cine au încredere să-i conducă, să-i reprezinte”, a spus Opric.
În cele 10 meciuri amicale susținute în această vară FC Hunedoara a jucat fără căpitan, banderola nefiind purtată pe braț de niciun jucător.
Vișan și Bier favoriți să poarte banderola
Sezonul trecut căpitanul lui CFR Simeria a fost mijlocașul Constantin Vișan în timp ce liderul lui FC Hunedoara a fost fundașul Tiberiu Bier. Ambii jucători se regăsesc în lotul de 25 de jucători al lui FC Hunedoara pentru sezonul 2012-2013. Dintre aceștia 16 au evoluat sezonul trecut pentru CFR Simeria, 8 la FC Hunedoara iar Daniel Ambruș, singurul transfer al verii, a venit de la defuncta Mureșul Deva.
Campionatul Ligii a III-a este programat să înceapă vineri 31 august.
Azi, un nou test!
FC Hunedoara continuă seria meciurilor amicale! Astăzi, trupa lui Marius Opric se va deplasa la Cugir pentru meciul revanșă cu gruparea CSO (Liga a IV-a Alba). Va fi partida test cu numărul 11 pentru Hunedoara care este neînvinsă în amicale: 8 victorii și două remize. Jocul disputat la Hunedoara luna trecută s-a încheiat nedecis, scor 2-2. „Negru-albaștrii” mai au programat încă un joc în această săptămână, tot în deplasare, cu gruparea din Liga a II-a, CSU Voința Sibiu.
Articol scris de Sami TAMAȘ