După victoria cu Sportul Vișina Nouă, FC Olt Slatina a susținut miercuri un nou joc de verificare, adversară fiind tot o divizionară C, FCM Alexandria.
Slătinenii au încheiat cu o remiză albă jocul de verificare cu FCM Alexandria, antrenorul Dan Oprescu testând și în acest meci jucători noi sau fotbaliști care, deși fac parte din lot, au evoluat mai puțin.
Oprescu s-a arătat nemulțumit de prestația elevilor săi în amicalul disputat cu teleormănenii.
„Am jucat foarte slab, am dat șansa tuturor celor 30 de jucători pe care îi avem în lot. Am mai avut și jucători în probe, dar nu putem să facem public numele lor. Unii demonstrează că nu pot să joace în primul „unsprezece”. După fiecare meci și antrenament, jucătorii încep să se delimiteze unul de altul, se cristalizează o formulă de start”, a spus Dan Oprescu.
Acesta ia în calcul și varianta de a renunța la serviciile jucătorilor care nu se ridică la nivelul pretențiilor sale.
„După evoluția pe care o au, este posibil să ne mai despărțim de câțiva jucători, rămâne să mai demonstreze în meciurile următoare. Mă gândesc dacă unii dintre ei vor continua la Slatina. Sunt jucători de la care am pretenții, dar nu poți să-i ceri prea multe unui jucător de 16 ani. Oricum, nu vor sta pe aici decât să câștige bani”, a spus antrenorul de la FC Olt Slatina.
FC Olt, prima repriză: Bugiu, Dima, Irimescu, Crușoveanu, Anghelina, Vâlcică, Roșca, Pribac, Bancu, Sălăjan, Alex Marin.
FC Olt, repriza a doua: Mecea, Laurențiu Dumitrescu, Irimescu, Crușoveanu, Anghelina, Polgar, Săndulescu, Pribac, Bâră, Corcoveanu și Matei.