Venite după partide jucate cu 14 ore înainte, cele două formații au evoluat pe o căldură sufocantă de la ora matineului în România. Adrian Falub a trimis pe teren o formulă de joc în care a surprins apariția lui Lazea ca titular, un jucător ce îi are ca și concurență pe post pe Marius Chindriș și Radu Mărginean. În rest, defensiva începe să prindă contur cu trioul Pocuca, Matei, Gligor, în timp ce Calvin și George Neagu par bătuți în cuie pe cele două flancuri. De cealaltă parte, nu mai puțin de cinci jucători români au evoluat din primul minut la Beckescsaba, patru dintre aceștia fiind în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat componenți ai „Bătrânei Doamne”.
Temperatura ridicată și oboseala și-a spus cuvântul asupra partidei de sâmbătă dimineața, ritmul confruntării fiind unul destul de scăzut. Alexandru Neagu s-a zbătut mult la mijlocul terenului, încercând să demonstreze că poate să devină jucătorul care să îl facă uitat pe Florin Purece. Din păcate însă, trioul ofensiv format din Marcelinho pe banda stângă, Weller în centru și Bârză nu a reușit să creeze situații periculoase de poartă. UTA a dominat fără emoții disputa, a avut posesia dar singurele ocazii notabile au apărut la șutul de la distanță a lui Alexandru Neagu și reluarea cu capul pe lângă a lui Weller, după o centrare a lui Marcelinho. Iar în ultima fază de joc a primei părți, maghiarii au reușit să deschidă scorul. Leucuța a trimis o centrare perfectă în careu, Obot a trimis cu capul spre poartă, iar Amadio a reușit doar să respingă în bară, iar balonul a ricoșat în plasa porții.
De la cabine a ieșit o formație arădeană mult mai hotărâtă. Acest lucru s-a datorat și evoluției lui Hiago, un fotbalist care a oferit destule momente bune de joc ofensiv pe banda stângă a atacului arădean. La cinci minute scurse din repriza a doua, UTA a reușit egalarea. Neagu a centrat de pe partea stângă, portarul Mate a bâlbâit balonul, și pe fază, din cinci metri, Marcelinho a reușit să puncteze. După alte cinci minute, arădenii au fost aproape de a trece în avantaj. Brazilianul Marcelinho a centrat perfect, iar Pocuca a trecut puțin pe lângă minge. Același jucător cariocas a scăpat singur cu portarul în minutul 62, l-a driblat în exterior pe acesta, dar balonul a ieșit în aut. Până la finalul partidei, UTA a dominat ostilitățile dar nu a reușit să mai puncteze, partida terminându-se la egalitate.
UTA: Amadio (min. 46 – Smaranda) – Matei (min. 56 – Siminic), Pocuca, Gligor – Calvin, Lazea (min. 75 – Chindriș), A. Neagu (min. 46 – Buono), G. Neagu – Bârză (min. 82 – Capătă), Weller (min. 46 – Hiago), Marcelinho (min. 67 – Orlando)
Beckescsaba 1912: Máthé – Kiss Z. , Botiș, Răducu, Juhasz – Varga, Makra, Nădăban – Majoros, Obot, Leucuța. Au mai jucat: Balogh – Pojar, Bacazy, Hursti, Randelovic, Sipos
Arbitri: D. Herțeg – C. Băla, C. Puicea