În Timișoara, din acest an, vor fi două Poli. Una e ACS, alta e ASU. Una e în liga a doua, alta e în liga a cincea. Nu ar fi prima dată când mai multe echipe poartă acest nume în același timp, însă de această dată suporterii care s-au bucurat împreună la sute de meciuri s-au împărțit în două.
Sătui de compromisuri, după ce au „înghițit” actele de caritate Dacia Pitești 2000 și AEK 2002, suporterii din Peluza Sud și membrii Druckeria au spus pas proiectului Recaș. Astfel, echipa pe care primarul Timișoarei a botezat-o ACS Poli nu va avea parte de susținătorii cei mai înverșunați ai echipei de pe „Dan Păltinișanu”, în deceniul cel mai bulversant din fotbalul timișorean (vezi procese, depunctări, retrogradări la masa verde, interdicția de a purta un nume și o culoare). Decizia pe care acești suporteri au luat-o a fost aceea de a spune adio fotbalului modern și de a susține echipa de amatori a Politehnicii, formată din studenți și cadre didactice, formație care a promovat în sezonul trecut din liga a șasea în liga a cincea.
„Dacă nu ar fi fost ASU Politehnica, am fi pus fularele în cui”
Unul dintre liderii Druckeria, Emanuel Cernescu, a explicat care au fost evenimentele din această vară care i-au împins pe fanii alb-violeți să susțină o echipă în campionatul județean, deși în urmă cu doi ani visau să se bucure de câștigarea campionatului. „Noi ne-am întâlnit cu domnul Robu imediat după alegeri și am plecat de la acea întâlnire cu ideea că nimeni nu își dorește nicio fuziune sau un alt fel de artificiu de acest gen, ca să vedem apoi că proiectul Recaș prinde contur. E clar că ei merg pe o pistă pe care noi nu o putem urma, așa că am ales să susținem pe ASU Poli. Să se înțeleagă clar: nu e un răspuns de genul „ba pe-a mă-tii”, nu avem nimic cu proiectul Recaș, doar că nu îl putem susține. Am spus doar că e posibil să ne destrămăm, noi ca grup de suporteri și ar fi păcat. Dacă nu ar fi fost ASU, am fi pus toți fularele în cui, nu mai mergeam la fotbal”, a spus Cernescu. Cât despre această scindare între suporterii pătimași, care nu mai acceptă compromisuri și spectatorii de rezultat, care se bucură de mutarea Recașului la Timișoara, suporterul timișorean a spus: „E o scindare între suporteri și consumatori. Sunt și multe semnale din țară, din partea unor oameni care ne-au felicitat și ne-au încurajat să fim primii care adoptă o metodă atât de radicală împotriva fotbalului modern. Mergem să susținem o echipă de amatori, doar un anumit gen de oameni poate să înțeleagă acest lucru. Acum, acesta este fotbalul în care găsim plăcere”.
Chetă pentru echipament
Suporterii au început deja să strângă bani pentru a achiziționa două rânduri de echipament pentru fotbaliștii de la ASU Poli. Pe viitor, dacă va mai fi nevoie și de un alt fel de ajutor, fanii timișoreni sunt dispuși să pună umărul. „Să vedem ce ar mai fi nevoie să facem noi. Deocamdată, Politehnica poate susține bugetul pentru liga a cincea, dar noi o să încercăm să atragem și sponsori”, a spus Cernescu.
Campionatul județean (liga a cincea) începe la sfârșitul lui august, însă ASU Poli își va amâna primele partide, pentru că studenții-fotbaliști nu sunt în oraș pe perioada vacanței de vară. „Vor începe cu aproximativ o lună întârziere și vor juca duminică – miercuri – duminică. Așa au făcut și în sezonul trecut, când au terminat pe primul loc în campionatul municipal”, a mai spus Emanuel Cernescu.
„Onoarea și demnitatea, mai importante decât palmaresul”
Momentan, palmaresul echipei înființate în 1921 a fost cedat de către ASFC Politehnica societății lui Marian Iancu. Acesta din urmă a dat asigurări că îl va ceda, la rândul său, clubului ACS Poli, cel care va juca în liga a doua în acest sezon. Acesta este un subiect delicat pentru suporteri, care au luptat, alături de Iancu, în ultimii ani, pentru recunoașterea numelui și a palmaresului.
„Sunt mai bine de zece ani de când încercăm să reparăm greșelile făcute de alții. Zece ani în care am încercat să adunăm la un loc toate părțile unui întreg care a început să se distrugă de prin 1991, culminând cu ieșirea Institului Politehnic de la propria echipă. Lupta noastră nu a fost pierdută, sfârșitul anului 2012 ne-a găsit purtând din nou cu mândrie numele Politehnica Timișoara. Din păcate, ne lovim acum din nou de aceleași probleme. Din nou, suntem puși în fața unui altoi pe care nu-l vrem în istoria noastră. Din nou ASFC-ul a devenit obiectul unor înțelegeri pe care nu mai putem să le înțelegem. Palmaresul este un lucru important. Dar considerăm că mai importante decât el sunt onoarea și demnitatea acestei echipe, atât de încercate în ultimul timp. În virtutea acestui crez considerăm că singurul drum normal, atât pentru simbolul Politehnicii cât și pentru noi ca suporteri este să începem de jos, dar cu capul sus”, a explicat Silvian Radosav, unul dintre liderii Peluzei Sud.
Articol scris de Radu FAUR