FC Botoșani și-a testat jucătorii într-un amical cu formația de liga a III-a FCM Dorohoi. În prima repriză, Costel Orac a trimis în teren o echipă formată în totalitate din jucătorii veniți de la FCM Bacău iar în partea secundă au intrat ceilalți jucători din lotul echipei FC Botoșani.
La pauză, scorul a fost 0-0 deși Croitoru&Co și-au creat câteva ocazii bune de gol. Jocul băcăuanilor a fost apreciat de spectatorii prezenți în tribunele stadionului Municipal. În partea secundă, Costel Orac a trimis în teren echipa folosită în precedentele două jocuri amicale. Roș-alb-albaștri au deschis scorul în minutul 49 prin Chișu care a reluat în poartă mingea centrată de Mbella. În minutul 62, FC Botoșani a majorat scorul prin Vașvari care a șutat din afara careului. În minutul 88 FC Botoșani a beneficiat de o lovitură de la 11 metri după un fault al portarului. Todoran a încercat o scăriță dar goalkeeperul dorohoian a prins mingea.
„Avem prea puține soluții pentru jucătorii sub 21 de ani”
Antrenorul principal al FC Botoșani este mulțumit în mare parte de lotul pe care îl are la dispoziție. Singura problemă pentru tehnicianul botoșănean o reprezintă jucătorii sub 21 de ani.
„Pe o parte dintre jucătorii de la Bacău îi cunosc. I-am mai avut jucători. Din două echipe sper să reușim să facem una bună. Acesta este scopul. Orice antrenor spune că mai are nevoie de jucători. Noi mai avem nevoie pentru că avem prea puține soluții pentru jucătorii sub 21 de ani”, a spus Costel Orac care a adăugat: „Încă nu pot spune cine rămâne și cine pleacă. Pe o parte dintre jucătorii de la Bacău nu îi cunosc foarte bine. Am o imagine de ansamblu, am ceva informații dar să vedem. În primă fază vor merge o mare parte dintre ei în cantonament dar asta nu înseamnă că dacă au mers în cantonament gata e rezolvat cazul”.
Sursa: Bt online
Foto: Eduard BLAGA