După o perioadă de incertitudine, oficialitățile din Mioveni și staff-ul admistrativ al clubului au hotărât ca echipa de fotbal să continue druÂmul și să nu fie desființată, urmând a fi înscrisă în Liga a II-a, acolo unde a retrogradat la sfârÂșitul sezonului trecut din Liga I.
Joi, la Primărie a avut loc o șeÂdință de Consiliu Local, iar luni seara, la club, una de ConÂsiliu DiÂrector, în urma cărora s-a staÂbilit ca echipa să joace în eÂșaÂlonul secund al fotbalului roÂmâÂnesc. „S-au luat măsuri priÂvind strategia pe care o va aÂpliÂca cluÂbul pentru a redresa siÂtuaÂția. În mare măsură, se va înÂcheia aÂcest parteneriat cu DaÂni Coman, joi urmând a se semna actele cu Dani Coman. Sper să semnăm acest parteÂneÂÂriat și lucrurile să meargă bine în continuare. DuÂpă cum se știe, lotul s-a reunit, iar mierÂcuri dimineață va pleca în canÂtonament la Sinaia, cu Mihăiță Ianovschi antrenor prinÂcipal și Alin Chița și Rică Neaga seÂcunÂzi. Obiectivele, în primul rând, sunt evitarea retrogradării și aÂpoi o clasare cât mai bună, între primele 5 – 10 formații”, ne-a deÂÂclarat Dumitru Olteanu, preÂșeÂdintele Consiliului Director al CS Mioveni.
26 de fotbaliști în cantonament
În această dimineață, galben-verzii vor pleca în cantonament la SiÂnaia, pentru un stagiu de pregătire centralizată de 10 zile. La munte vor urca cei 7 jucători pe care clubul îi mai are sub contract de anul trecut, inclusiv Mărgăritescu, opt jucători de la FC Dani Coman, care sunt juniori, alți doi care sunt seniori, tot de la Dani Coman – Cotigă și Panait, atacantul Răduță de la Rapid și alți 6 sau 8 jucători care s-au aflat la pregătire în ultimele zile. Dintre aceștia din urmă este însă foarte posibil să nu rămână toți la echipă, în acest caz, lotul de 25 – 26 de fotbaliști cu care se vrea a se aborda viitorul sezon urmând a fi completat cu alții care vor mai apărea pe parcurs.
31 de galben-verzi la Policlinica Sportivă
Jucătorii Mioveniului au eÂfecÂÂtuat, ieri dimineață, la PoÂliÂcliÂnica Sportivă din Craiova, viÂÂzita meÂdicală înainte de înÂceÂÂpeÂrea preÂgătirii. În fața meÂdiÂÂciÂlor au fost preÂzenți 31 de juÂcăÂtori, mare parÂte dintre aÂceșÂtia urmînd a faÂce deplasaÂrea și în cantonaÂmenÂÂtul de la Sinaia. La vizită au mers cei 7 jucători pe care MioÂveniul îi are sub conÂtract: OcÂtavian PoÂpescu, MaÂrian MiuÂlescu, Mihai OlÂteaÂnu, Valentin CoÂÂÂșereanu, AÂdriÂan NeaÂga, CosÂmin NăstăÂsie și Andrei MărgăÂriÂtescu, aÂceștia fiind însoțiți de meÂÂdicul echiÂpei, Viorel Nicola, secunzii Alin ChiÂța și Rică NeaÂga și maÂÂsorul eÂchipei. După priÂmeÂle investiÂgații, jucătorii au treÂcut testele fără probleme, însă o parte dintre fotbaliști, nou-veÂniți la eÂchipă, urmează să mai facă și alte testări mai comÂpleÂxe, peÂnÂtru a li se completa doÂsaÂrele.
Lotul care a făcut, ieri, vizita medicală:
# Claudiu AVRAMESCU (Vișina Nouă)
# George BĂ‚RĂ‚SCU (CS Mioveni)
# Ciprian BICEANU (Dani Coman)
# Robert BOBOC (Dani Coman)
# Dragoș CIOCÎRLAN
# Valentin COȘEREANU (Mioveni)
# Mihai COTIGĂ‚ (Dani Coman)
# Mădălin DELCEA (Dani Coman)
# Alexandru DUMITRACHE (Dani Coman)
# Marius GĂ‚LAN (Mioveni)
# Adrian IAMANDI (Dani Coman)
# Cosmin ION
# Victor MAZILU (Dani Coman)
# Andrei MĂ‚RGĂ‚RITESCU (Mioveni)
# Marian MIULESCU (Mioveni)
# Cosmin MOCANU (Atletic Bradu)
# Georgian MORMOLEA
# Cosmin NĂ‚STĂ‚SIE (Mioveni)
# Petre NEACȘU (Dinamic Mioveni)
# Adrian NEAGA (Mioveni)
# Marius OLTEANU (Videle)
# Mihai OLTEANU (Mioveni)
# Mihai OPREA (CS Ștefănești )
# Andrei PANAIT (Dani Coman)
# Octavian POPESCU (Mioveni)
# Bogdan PREDA (Mioveni)
# Lucian RĂ‚DUȚĂ‚ (Rapid)
# Claudiu SIMION (Dani Coman)
# Bogdan STANCU (Dani Coman)
# Andrei TĂ‚NASE
# Florin TĂ‚NASE (DLR)
Articol scris de Silviu Mihai