Fotbalistul african s-a alăturat grupului de jucători care se antrenează pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Are 22 de ani și se află pentru prima data în Europa.
Jucătorii care se pregătesc în aceste zile la Timișoara sunt, practic, ai nimănui. Așteaptă salvarea de la Recaș, atât în acte, cât și prin alipirea lotului condus de Cosmin Petruescu, pentru a fi siguri că echipa de la Timișoara are un loc în Liga a II-a.
Cu toate acestea, la stadion și-a făcut apariția un fotbalist care își dorește să se alăture acestui lot. Este vorba de Dodou Susso, un fotbalist din Gambia.
Jucătorul african spune că joacă pe postul de fundaș stânga și că a jucat de trei ori pentru naționala țării sale. Susso are 22 de ani, 1,88 metri și 84 de kilograme și până acum a fost legitimat doar la echipe din Gambia.
Articol scris de Radu FAUR