Luni după amiază, cu începere de la ora 17.30, pe stadionul „Chimia” din stațiunea brăileană Lacu Sărat, a avut loc prima reunire a echipei Conpet Cireșu. Cu toate că echipa brăileană a retrogradat la sfârșitul campionatului trecut, președintele Valentin Avramescu, dar și antrenorii Vasile Darie și Ionel Ivan sunt aproape convinși de faptul că echipa lor va juca și în viitorul campionat tot în liga a treia! Motivațiile lor sunt simple: „Victoria Brănești și FC Snagov s-au desființat încă din liga a doua, dar vor mai fi cu siguranță și alte echipe care nu vor avea bani să joace în acest eșalon. Nici noi nu suntem prea bogați, dar cred că mai putem juca cel puțin un an în liga a III-a. Așa că noi ne-am întărit lotul de jucători, pentru că sperăm să jucăm tot în acest eșalon, și o vom face în proporție de 99,9%!”– este de părere antrenorul principal al Conpet-ului, Vasile Darie.
Primul antrenament, a fost unul ca de primă zi, adică unul de readaptare la efort, cu mișcări ușoare, la care toți cei prezenți au răspuns cu promptitudine.
Jucătorii cerți pe care poate miza Conpet Cireșu în campionatul următor sunt următorii: Stoica și Popovici (venit de la Astra Ploiești); Grozea, Preda, Cotigă, Percă, Crăciun; Baciu, Stănciulescu (Fortino Ianca), Gheorghe Viorel (Aerostar Bacău), Alin Radu (Voința Vișani), Ionuț Națu (Oțelul II Galați), Bârlan și Cireașă (Juniorii lui CF Brăila). Au mai fost la primul antrenament și alți 10 jucători, veniți în probe, dar deocamdată numele lor nu ne-a fost dezvăluit de Vasile Darie. „O să le aflați numele imediat ce semnează cu noi!”– a fost ferm „principalul” de la Cireșu.
Și ca o dovadă că „cireșarii” au gânduri mari pentru sezonul viitor, brăilenii vor juca sâmbătă, 7 iulie, primul amical al verii: la Slobozia, cu proaspăta divizionară a doua „Unirea” din localitate. Partida va începe la ora 10, și va avea loc pe stadionul „Unirea” din localitate.
Articol scris de Valentin Constantinescu