Echipa din Vladimirescu a trecut cu bine de primul ei an de Liga a III-a. Formația arădeană a făcut diferența în pauza dintre tur și retur, când toți oamenii din club s-au mobilizat pentru o strategie ce avea să se dovedească de succes, iar atunci când s-a tras linia, Ciubăncan și colegii săi aveau menținerea asigurată.
„A fost un campionat foarte greu. Din păcate, în tur am adunat doar 13 puncte, dar apoi, și datorită jucătorilor cu experiență, am reușit să terminăm pe locul 10. Puteam, poate, să fim mult mai sus, dar în ultimele două etape n-a mai fost aceeași concentrare”, a analizat vicepreședintele Marian Stanciu.
Acesta a vorbit și despre intențiile verii, menite să întărească tot ce s-a clădit până acum la Vladimirescu: „Vrem să mai aducem 3-4 jucători cu experiență, suntem în tratative cu ei, dar încă nu am semnat cu nimeni și nici nu pot să le dezvălui numele până nu sunt parafate documentele. Suntem interesați și de jucători tineri, de viitor, purtăm discuții în acest sens”.
În fine, Marian Stanciu a transmis un gând bun celor care au bun umărul la bunul mers al echipei din Vladimirescu. „Vreau să mulțumesc Primăriei din Vladimirescu, în special domnului primar Ioan Crișan, dar și colaboratorilor noștri, firmelor Pito Trans, Rava și hotel Parc. Din ce tratative se poartă acum, vom avea și un sponsor puternic, eu zic că nu vor fi probleme. Vrem mai sus anul viitor”, a concluzionat Marian Stanciu, care e alături și de campioana Ligii a IV-a din acest an, implicată miercuri în meciul de baraj cu CS Vulcan: „Doresc multă baftă echipei Șoimii Pîncota, în special domnului Piroș!”
Sursa: Sport Arad