Fundașul central al Olimpiei Satu Mare, Florin Mureșan (22 de ani) a făcut ieri vizita medicală alături de cei de la Dinamo București. Ajuns în Capitală la reunirea echipei antrenate de Dario Bonetti, sătmăreanul a efectuat deja câteva antrenamente cu dinamoviștii, iar ieri a trecut prin proba furcilor caudine ale examenului medical de la I.N.M.S. Om de bază în defensiva vicecampioanei seriei a VI-a Ligii a III-a, Mureșan are șansa de a juca în noul sezon sub culorile câștigătoarei Cupei României, fie și la satelit. În acest moment, tânărul fundaș al Olimpiei Satu Mare este în cărți pentru cantonamentul de vară din Austria, acesta fiind și motivul pentru care a fost inclus pe lista celor care au fost prezenți ieri la vizita medicală
Heil și Zsiga în standby, la Vaslui
Colegii săi de echipă de la Satu Mare, mijlocașul stânga Zsiga și fundașul/închizător Heil se află la Vaslui, la primele antrenamente ale moldovenilor. În funcție de prestația lor, până luni se va luava o decizie în privința păstrării lor pentru cantonamentul din Austria al echipei conduse de pe banca tehnciă de Augusto Inacio
Articol de Mihai ANDRIEȘ și Veronica HODAS