România U18, bilanț pozitiv la turneul amical din Portugalia. Jucătorii din Liga 2 și Liga 3 convocați au jucat în toate cele trei meciuri

Andrei PASCU 06 Oct. 2026, 15:55 Naționale
România U18, bilanț pozitiv la turneul amical din Portugalia. Jucătorii din Liga 2 și Liga 3 convocați au jucat în toate cele trei meciuri

Naționala de fotbal a României sub 18 ani a terminat cu rezultate pozitive acțiunea din această perioadă. După ce a învins Turcia U18, scor 2-0, tricolorii au bifat rezultate pozitive și contra selecționatelor similare ale Portugaliei și Uzbekistanului, scor 2-2, respectiv 1-0.

Bilanțul a fost contabilizat de România U18 în cadrul ”Turneului celor 4 Națiuni”, care a avut loc în Portugalia.

România U18, bilanț pozitiv în cadrul acțiunii din Portugalia

Întrecerea amicală a fost programată pentru perioada 29 septembrie – 5 octombrie. Selecționerul Mircea Diaconescu l-a convocat din Liga 2 pe Ayan Anghel (fundaș, CS Dinamo), dar și un fotbalist din Liga 3 a fost trecut pe listă, Deian Geană (fundaș, Progresul Spartac).

În partida cu Portugalia U18, terminată la egalitate, 2-2, Anghel a jucat din minutul 69, în timp ce Geană a fost introdus în minutul 73. În ceea ce privește desfășurarea partidei, selecționata noastră a revenit de la 0-2! A marcat pentru tricolori Rareș Silitra (Borussia Monchengladbach – Germania), care a bifat dubla în minutele 63 și 84, după ce ibericii marcaseră în minutele 19 și 47.

  • România U18: 1. Coșa – 5. Corlat-cpt, 4. Paul (15. Anghel, 69), 13. Corduneanu – 22. Mănăilă (2. Matei, 55), 18. Tripon (8. Niculcea, 69), 6. Precup, 20. Muntean (10. Goncear, 46), 3. Bencze (17. Geană, 73) – 7. Bota (9. Silitra, 55), 11. Marincean (19. Bodnar, 55)
  • Rezerve neutilizate: 23. Kroes, 12. Croitor – 24. Motîntău

Două victorii și o remiză bifate de România U18

Întâlnirea cu portughezii s-a disputat la 2 octombrie, iar confruntarea finală, cu Uzbekistan U18, a fost programată trei zile mai târziu, la 5 octombrie. Victoria a fost adusă în urma reușitei semnate de Robert Corduneanu (Fiorentina – Italia), din minutul 73.

În acest ultim joc, Anghel a început duelul ca titular și a fost înlocuit în minutul 76, iar Geană a fost și el din primul minut pe teren, dar a fost schimbat la pauză.

  • România U18: 23. Croitor – 13. Corduneanu, 4. Paul, 15. Anghel (20. Muntean, 76’) – 2. Matei (22. Mănăilă, 76’), 18. Tripon (6. Precup, 46’), 24. Motîntău (5. Corlat, 46’), 10. Goncear (8. Niculcea, 46’), 17. Geană (3. Bencze, 46’) – 9. Silitra (7. Bota, 69’), 19. Bodnar (11. Marincean, 56’)
  • Rezerve neutilizate: 1. Coșa, 23. Kroes

Lotul convocat de Mircea Diaconescu pentru ”Turneul celor 4 Națiuni”

  • Portari: Tudor COȘA (Universitatea Cluj), Victor KROES (Real Betis | Spania), Yanis CROITOR (Standard Liege | Belgia);
  • Fundași: Cosmin MATEI (CFR Cluj), Erik MĂNĂILĂ (FC Rapid), Daniele PAUL (AS Roma | Italia), Ayan ANGHEL (CS Dinamo București), Robert CORDUNEANU (Fiorentina | Italia), Eduardo CORLAT (Real Madrid | Spania), Deian GEANĂ (Progresul Spartac), Lorand BENCZE (Puskas Akademia | Ungaria);
  • Mijlocași: Daniel MOTÎNTĂU (Universitatea Craiova), Ioan PRECUP (Villarreal | Spania), Denys-Ioan MUNTEAN (Universitatea Craiova), Andrei NICULCEA (FC Rapid), Darius TRIPON (Farul Constanța), Alexandru GONCEAR (Farul Constanța);
  • Atacanți: Răzvan MARINCEAN (Farul Constanța), Eduardo BODNAR (Universitatea Cluj), Rareș SILITRA (Borussia Monchengladbach | Germania), Darius BOTA (AFK Csikszereda)

Foto: FRF

Andrei PASCU 06 Oct. 2026, 15:55 Naționale
Pe aceeași temă