După 4-0 cu Ungaria și 1-1 cu Germania, tricolorii mici sunt aproape de a se califica la europenele din Estonia. Totul e să bată mâine Serbia, pentru că doar prima din grupă se califică.
Ajungerea la Euro ar fi o performanță notabilă, mai ales că trupa lui Ovidiu Stângă este cea mai tânără echipă a turneului. Mai bine de jumătate dintre componenții lotului provin din generația ’94. După foarte mulți ani, o echipă de juniori a țării noastre etalează un fotbal spectaculos, într-un 4-3-3, cu un închizător și cinci jucători ofensivi. „Nu le voi spune niciodată copiilor să facă pasul înapoi”, a spus Ștefan Iovan înaintea primului meci, cu Ungaria (4-0).
Mircea Sandu crede că, în 2016, România va ajunge la Euro. „Eu sunt convins că în 2016 ne vom califica. Sunt convins 100%”, a spus Sandu despre naționala mare. Șeful FRF se bazează pe faptul că Tănase, Chipciu sau Torje vor ajunge la maturitate peste patru ani, însă alături de aceștia, la următorul turneu final de europene ar putea să apară jucători ca Stanciu, Țîru, Vaștag, Gavra, Bumba sau alți componenți ai României Under 19, care atunci vor avea 22 – 23 de ani.
Articol scris de Radu FAUR