VIDEO | A fost show total în Regie! Imaginile de la Rapid – Petrolul au devenit virale. Ce scriu străinii despre „Primvs Derby”

Meciul dintre Rapid și Petrolul, desfășurat miercuri, la București, și încheiat cu victoria giuleștenilor cu 1-0, a pus în scenă un spectacol superb. Nu pe teren, ci în tribune. Galeriile celor două rivale au făcut show în Regie, iar imaginile au devenit virale.

Site-ul Ultras-Tifo.net a titrat: „Meci superb în Liga 2 din România”. Nemții de la Unterwegs-in-Sachen-Fussball au trimis o echipă în Regie, iar fotografii au imortalizat câteva cadre de-a dreptul spectaculoase.

Rapidiștii salută prezența germanilor în Regie. Iată mesajul postat pe pagina oficială Peluza Nord: „Nemții de la Unterwegs-in-Sachen-Fussball au fost prezenți ieri în „Regie” pentru a imortaliza în imagini „Primvs Derby”. Le mulțumim și îi așteptăm din nou la meciurile Rapidului! Vă încurajăm să urmăriți pagina lor pentru a fi „la curent” cu ultimele noutăți din lumea suporterilor.

Danke, Unterwegs-in-Sachen-Fussball! We wait for you again at Rapid’s matches”, se arată în mesajul Peluzei Nord.

RAPID – PETROLUL PLOIEȘTI   1-0
Bogdan Manole 80′

Tătaru – I. Voicu (cpt.), Bg. Manole, Mallo, Goge – Jorza (Cârstocea 46′), Piriz, Djuric (Roskopf 71′) – Sefer, Labeau, Al. Dulca (Hlistei 46′)
Rezerve neutilizate: Achiriloaie – G. Crețu, Pănoiu, Bonnin
Antrenor: Daniel Pancu

R. Avram – Bărboianu, Alb. Olaru, Ant. Manolache, Țicu – Al. Munteanu (Gab. Deac 63′), Cioinac, Măd. Mihăescu, Al. Zaharia (Guy Gnabouyou 82′) – Arnăutu (Șt. Blănaru 73′), Younes (cpt.)
Rezerve neutilizate: C. Lungu – I. Stoica, D. Meza Colli, Rob. Enache
Antrenor: Flavius Stoican

Stadion: Regie (București); Spectatori: 9.000; Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (București); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Florian Alexandru Vișan (Galați); Rezervă: Rareș George Vidican (Satu Mare); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Mihai Marius Andrieș (București).

Foto: Alexandru DOBRE și Eduard VÎNĂ‚TORU / Mediafax foto

Pe aceeași temă