Vâlcea a scăpat de emoții!

28 Apr. 2012, 17:07 Campionat

CSM Rm. Vâlcea a câștigat azi, în Zăvoi, derbyul pentru supraviețuire cu Juventus București, scor 3-0 și alb-albaștrii au scăpat de emoțiile retrogradării.
Venit cu nici o lună în urmă la Vâlcea, Alin Artimon a resuscitat echipa vâlceană, care în ultimele trei etape a strâns punctele necesare pentru a ieși din subsolul clasamentului. Tehnicianul vâlcenilor și-a ispășit azi ultima etapă de suspendare după eliminarea cu Deva și și-a coordonat echipa din tribună, în timp ce pe bancă s-a aflat secundul Cristi Lazăr.

Vâlcenii au dominat clar partida cu Juventus, câștigând după mult timp fără emoții. După ocazia lui Pârvu, Robert Văduva deschis scorul în minutul 31, mijlocașul oltenilor scăpând singur cu Bobariu și înscriind cu un șut plasat, care mai întâi a lovit bara, apoi a ricoșat în plasă.
După pauză, CSM s-a despins în doar două minute. Mai întâi, în minutul 51, N Kongue a centrat de pe flacul drept și Octavian Vasile a împins mingea în plasă, mijlocașul dreapta făcându-și astfel un frumos cadou de ziua sa, după ce ieri a împlinit 21 de ani. Peste doar un minut, rolurile s-au schimbat și Bebe Vasile a fost coautor la golul camerunezului N Kongue, care și-a manifestat bucuria într-un mod inedit, dansând alături de colegi pe teren. Juventus putea reduce din handicap, dar Nae a irosit o ocazie imensă, șutând peste poarta goală.

CSM RÂMNICU VÂLCEA – JUVENTUS BUCUREȘTI 3-0 (1-0) R. Văduva ’31, O. Vasile ’51, N’Kongue ’52

Tufiși – Tomozei, Plecanciuc, I. Popescu, Vătăjelu – Daouda (’60 Vizitiu) – O. Vasile, Fl. Pârvu (cpt.), N. Nicolae, Văduva (’54 Pribac) – N’Kongue (’65 C. Stoica). Antrenor Alin Artimon

Bobariu – Ninu, Bârsănel, D.Grigore (’63 H. Crișan), Amet (cpt.) – Bănuță (‘ 56 M. Nae), Tene, Cruceru (’55 Bustea) – Slobozeanu – Damaschin, Stănică. Antrenor Emil Floruț

Text Adi GEORGESCU
Foto Dan LIXANDRU

28 Apr. 2012, 17:07 Campionat
Pe aceeași temă