În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 110 ani de fotbal în Bihor și 40 de ani de când echipa fanion a județului poartă denumirea FC Bihor, clubul FC Bihor organizează în perioada 24 aprilie – 19 mai și o competiție adresată liceenilor.
„Campionii Liceelor – Trofeul FC Bihor” este o competiție la care vor participa 12 echipe reprezentând 12 licee din Oradea.
În prima fază au fost alcătuite 4 grupe a câte trei echipe, urmând ca după disputarea jocurilor din grupe, prima clasată în fiecare serie să se califice pentru semifinale.
Meciurile, care vor dura câte 40 de minute (două reprize a câte 20 de minute), se vor desfășura pe terenul sintetic al Stadionului Municipal „Iuliu Bodola”, cu excepția jocului din finala mare, care este programat pe terenul mare al stadionului înaintea partidei cu Gloria Bistrița, pe care o va disputa echipa de seniori a clubului FC Bihor.
Sistemul de desfășurare este de 8+1, fiecare echipă urmând a alinia în teren un portar și 8 jucători de câmp.
La final, toate echipele vor primi diplome de participare, iar echipele situate pe primele trei locuri vor fi recompensate și cu cupe și medalii. De asemenea, va fi premiat și cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător și golgheterul competiției. Nu vor fi uitați nici profesorii-antrenori, care vor primi diplome pentru activitatea depusă.
Clubul FC Bihor consideră că evocând tradiția fotbalului din județul nostru, se creează o punte între trecut și prezent pentru generațiile tinere, generații care pot și trebuie să ducă mai departe această tradiție.
Săptămâna viitoare sunt programate primele jocuri din grupe. Programul lor este următorul:
Marți, 24 aprilie
Ora 14 CT Mihai Viteazul – Liceul de Artă (grupa A)
Ora 15 LT Ady Endre – GS George Barițiu (grupa B)
Miercuri, 26 aprilie
Ora 14 LT Onisifor Ghibu – LT Aurel Lazăr (grupa C)
Ora 15 CN Emanuil Gojdu – CT Transilvania (grupa D)
Etapa a II-a din faza grupelor va avea loc în datele de 2 și 3 mai, iar cea de-a III-a, în 7 și 8 mai. Semifinalele sunt programate pe 14 mai, finala mică pe data de 18 mai, iar finala mare pe 19 mai. Meciul din finala mare se poate desfășura însă și pe datele de 20 sau 21 mai, în funcție de cum va fi programat meciul echipei de seniori.
Sursa: FC Bihor