O nouă etapă nereușită pentru echipele de fotbal vrâncene care activează în cadrul ligii a treia. FC Panciu a terminat la egalitate, 0-0 confruntarea susținută ieri pe teren propriu împotriva formației Oțelul II Galați, la capătul unui meci în care păncenii s-au întrecut în ratări, au lovit bara prin Ionuț Radu și au avut un gol marcat de Duțu, dar anulat de arbitru pentru o poziție de ofsaid.
Gălățenii, conduși de pe bancă de fostul antrenor al păncenilor, Damian Băncilă au avut prima șansă de gol, dar șutul expediat de Buș a fost reținut de portarul Lazăr (12). La poarta cealaltă, Stoian a luftat din interiorul careului (18), iar peste numai un minut, același jucător a ratat o ocazie imensă, lovitura sa de cap din doi metri trecând pe lângă poarta oaspeților. Până la pauză, Ionuț Radu (28, șut peste poartă) respectiv Chebac (39, șut respins în lateral de portarul Lazăr) au fost aproape de gol.
Păncenii au marcat, prin Duțu, dar reușita acestuia a fost anulată de asistent pentru o poziție suspectă de ofsaid (58). Gazdele au lovit și bara, prin Ionuț Radu, care a trimis o lovitură de cap după o centrare expediată de Bogdan Stoian (63). Finalul s-a jucat pe contre și ambele echipe au fost pe punctul de a da lovitura decisivă, dar Stoian (71 și 76) respectiv Ene (70) nu au găsit drumul spre gol. „Este un rezultat echitabil. Fiecare echipă ar fi putut câștiga, dar este un punct pe care noi l-am câștigat”, a spus după meci antrenorul echipei gălățene, Damian Băncilă. FC Panciu a resimițit din plin în partida de ieri absența a doi jucători de bază, Gurguiatu și Rodinel Stan, ambii suspendați, iar din minutul 30, Predoiu a fost nevoit să părăsească terenul, după o accidentare. FC Panciu a evoluat ieri cu: G. Lazăr – Voinea, P. Cioran, Ov. Radu, Cl. Mihai – Gălățeanu, Bîra, Duțu (86 C. Corbea), B. Stoian – I. Radu, Predoiu (30 Căt. Tudor, 81 M. Stoian). Vineri, FC Panciu se va deplasa la Pașcani, pentru confruntarea cu echipa locală, CSM.
Jucătorii de la Aerostar Bacău, mai bogați cu 600 de lei
Pas greșit pentru cealaltă grupare vrânceană, CSM 2007 Focșani, care aseară a pierdut pe teren propriu, 0-1 (0-0) în fața echipei Aerostar Bacău. Focșănenii au evoluat modest și au avut o singură ocazie de gol în primele 45 de minute, șutul trimis de Milea trecând pe lângă poartă (16). Pe fondul unei evoluții mai bune, gruparea din Bacău a marcat golul victoriei în minutul 74, prin Florin Berbece, acesta speculând o indecizie a fundașilor. Pentru meciul de ieri, jucătorii echipei din Bacău au avut promisă o primă specială, în valoare de 600 de lei pentru fiecare jucător, bani care vor ajunge în această săptămână în buzunarele fotbaliștilor. Focșănenii au mai pierdut puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării și mai au de tras din greu pentru a-și îndeplini obiectivul. CSM 2007 a jucat ieri cu: Borș – Ciornei, Crăciun, Toader, Stanciu – Săpunaru, Suvac (66 Tîrcă), Bucătaru (81 Vl. Negoiță), Dumitriu (58 Mîndrescu) – Toma, Milea (83 D. Negoiță). Vineri, focșănenii vor sta deoarece adversara lor, AFC Od. Secuiesc s-a retras din campionat.
Articol scris de George DUMITRU