„Alb-roșii” au posibilitatea de a juca în galben în Zăvoi

29 Mar. 2012, 15:14 Seria 2
„Alb-roșii

UTA nu se va antrena la Râmnicu Vâlcea înainte de partida cu echipa locală de Liga a 2-a, ci va efectua ședința de pregătire oficială pe arena „Francisc Neuman” vineri dimineață. Delegația „textilistă” va pleca spre sudul țării imediat după aceea, în jurul orei 11,30, urmând ca sosirea în orașul din Zăvoi să aibă loc la orele serii. Arădenii vor trage la cel mai nou hotel din Râmnicu Vâlcea, Miraj și vor face cale întoarsă imediat după ultimul fluier al meciului de sâmbătă dimineață.

Teoretic, Mara et. comp. au posibilitatea să îmbrace echipamentul de rezervă marca Adidas, ce a sosit miercuri în Calea Aurel Vlaicu. Acesta are culoare galbenă. Însă, atâta timp cât vâlcenii vor evolua în culorile tradiționale, „alb-albastru”, e greu de crezut că UTA va apela la noul echipament.

În altă ordine de idei, suporterii „alb-roșii” intenționează să ajungă și ei la Râmnicu Vâlcea, după ce a ratat prima deplsare a anului din lipsă de „cadre”. De data aceata excursia organizată de Suporter Club UTA costă 60 de lei, pentru înscrieri și informații suplimentare putând apela numărul de telefon: 0751100794.

Vâlcea și UTA s-au adulmecat în Antalya

Adversari în etapa a treia a returului Ligii a 2, CSM Râmnicu Vâlcea și UTA au fost foarte aproape de a se întâlni și într-o partidă amicală pe tărâm turcesc. Cele două grupări au împărțit hotelul Limak Limra din Kemer la mijlocul lunii februarie și, la un moment dat, își dăduseră acordul pentru un antrenament cu joc. Până la urmă, meciul nu a mai avut loc, pe undeva, echipele luându-și pulsul prin intermediul adversarului comun, Farul Cosntanța. Oltenii au pierdut cu 4-0 în fața „marinarilor”, în timp ce arădenii au fost învinși „doar” cu 2-0, cu penalty ratat de Mara pe final.

„Le-am luat puțin pulsul în Antalya, dar mai elocvente sunt meciurile pe puncte. Avem înregistrarea partidei de la Turnu Severin, unde Vâlcea a dat o replică destul de bună și a fost foarte aproape de o remiză împotriva unei formații care trage și ea la locul trei. O să facem analiza completă a acesui meci împreună cu jucătorii și vom vedea cum vom cotracara echpa adversă, pe lângă faptul că vom încerca să ne impunem jocul nostru”, a precizat Roland Nagy.

Cu speranța că elevii săi și-au păstrat foamea de rezultate arătat în prima confruntare a returuluiși după weekendul liber, antrenorul principal al „textiliștilor” nu exclude mici modificări în echipa câștigătoare contra celor de la Juventus. „Am destule variante la dispoziție cam pe toate posturile. Sunt jucători care se antrenează foarte bine și-și pot face oricând loc în primul unsprezece și aici mă refer și la fotbaliștii tineri, sub 22 de ani”, a mai spus fostul mijlocaș.

Sursa: Sport Arad

29 Mar. 2012, 15:14 Seria 2
Pe aceeași temă