Stadionul „1 Mai” ar putea avea instalație de nocturnă încă din viitoarea ediție de campionat. Condiția este ca Alro să reușească promovarea. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, speră ca echipa locală să ajungă în Liga I și anunță și alte lucrări de modernizare a principalei arene a orașului.
Venit pe „1 Mai” în pauza întâlnirii dintre Alro și FC Olt, Vâlcov a asistat la prima victorie pe care formația slătineană a obținut-o în returul de campionat. Într-un sezon în care municipalitatea s-a alăturat Consiliului Județean pentru a-i susține pe aluminiști, edilul Slatinei speră ca fotbaliștii pregătiți de Daniel Mogoșanu să facă saltul spre primul eșalon.
„Alro trage la promovare, le doresc mult succes și un început cu 3-0 nu poate fi decât un început cu dreptul. Pentru slătineni ar însemna foarte mult și pentru Slatina la fel. Ne dorim să avem o echipă în Liga I, practic după Revoluție nu am mai avut decât o scurtă perioadă, și cred că ar fi un mare succes. Atât timp cât suntem în parteneriat cu Consiliul Județean și cât legea permite, vom ajuta fotbalul, pentru că e un sport care are mare atracție la mase”.
Darius Vâlcov spune că, în eventualitatea îndeplinirii acestui obiectiv, iubitorii fotbalului vor putea urmări meciuri la lumina reflectoarelor încă din viitoarea ediție de campionat.
„Noi avem în plan să reabilităm stadionul pe o perioadă mai lungă de timp, am început cu terenul patru, urmează terenul trei, vom face și terenuri artificiale, scaunele deja sunt complete. În final, vom veni cu reabilitarea fațadei, practic a stadionului și montarea unei nocturne. Dacă promovăm în Liga I, anul viitor vom avea nocturnă, dacă nu, probabil în următorii trei ani”
După victoria obținută în weekend, Alro Slatina ocupă locul al cincilea, la un punct distanță de podiumul seriei. Speranțele realizării promovării se leagă de problemele de obținere a licenței cu care se confruntă primele clasate, Gloria Bistrița și FC Timișoara.
Sursa: Olt TV