Mara: „Nu suntem încă la ritmul nostru maxim”

18 Mar. 2012, 10:20 Campionat
Mara:**

Partida de la București a consemnat revenirea în „alb-roșu”, într-un meci oficial, a fostului internațional. Bogdan Mara a făcut cuplu în atac cu Alexandru Miron, fiind cel mai bun jucător de pe teren, reușind să dirijeze majoritatea atacurilor utiste. Chiar dacă nu a reușit să puncteze, clasa atacantului s-a văzut pe arena arenei din Colentina.

„A fost un meci greu, venit după o pauză lungă. Am întâlnit o echipă cu mare nevoie de puncte, care și-a jucat bine șansa, dar am reușit să ne impunem. Este un rezultat foarte important pentru obiectivul nostru, această victorie ne ajută mult. Avem în continuare nevoie de omogenitate pentru a putea construi o echipă bună la Arad, nu suntem încă la ritmul nostru maxim, fiind doar primul joc”, a declarat Bogdan Mara.

Cel mai experimentat jucător utist a anunțat și care este obiectivul formației sale în acest retur: „Vrem să ajungem pe locul trei, sper să fie promovabilă această poziție. M-aș bucura pentru Arad, un oraș unde lumea mă respectă și m-a primit – încă odată – foarte bine”.

Mara cu experiența, Miron cu golul

Așa cum era de așteptat, Roland Nagy a început confruntarea cu Juventus București cu un cuplu de atacanți format din Bogdan Mara și Alexandru Miron. Mutarea a fost una câștigătoare, având în vedere felul în care au evoluat cei doi și amprenta pe care și-au pus-o în rezultatul final al confruntării. „Se simte mult experiența lui Mara, este un jucător cu multă personalitate. Are atitudine de lider, chiar dacă poate în unele momente putea să facă mult mai mult. Știe când și cât trebuie să țină de minge și îi dă drumul la momentul potrivit. Evoluția lui a fost una foarte bună”, a explicat tehnicianul „textiliștilor”.

„Mă bucur că Miron a înscris și că a arătat altceva față de turneul din Antalya, unde nu am fost mulțumit de felul în care s-a pregătit. Trebuie să continue la fel, să muncească și mai mult, are calități, trebuie doar să se implice și mai mult”, a spus Nagy despre „vârful” de 18 ani, care marcat golul de 2-0 al arădenilor.

Sursa: Sport Arad
Foto: photosport.ro

18 Mar. 2012, 10:20 Campionat
Pe aceeași temă