Vineri, de la ora 14, fosta bază sportivă Cimentul a găzduit jocul amical dintre Unirea Florești / Turda, locul 10 în clasamentul seriei C6, cu 20 de puncte și FC Cisnădie, ocupanta locului 2 cu 29 de puncte în seria C4.
Elevii lui Ștefan Fogoroși au poposit pe malul Arieșului cu gândul să demonstreze că nu întâmplător ocupă poziția a doua în clasamentul seriei, cu pretenții de promovare în liga secundă. De cealaltă parte, tehnicianul turdenilor are destule motive de întristare pentru simplul motiv că relațiile de joc sunt încă în suferință, dar și pentru că atacul nu funcționează la parametrii care ar trebui să fie la finalul pregătirilor.
A fost un joc încrâncenat, dar cu toate acestea rezultatul primei părți a fost alb precum sezonul de iarnă. După pauză, în cele două garnituri au apărut unele modificări, iar cele mai eficiente s-au dovedit cele făcute de oaspeți. La patru minute de la reluare, elevii lui Fogoroși au fructificat lovitura de pedeapsă acordată de centralul întâlnirii Florin Potora pentru o intervenție neglijentă a lui Simion în suprafața de pedeapsă. Executantul acestei lovituri a fost Neagu, care a adus a victoria spre Cisnădie.
La partida a asistat și tehnicianul celor de la Seso, Valentin Șandru. Vineri, în prima etapă a returului, turdenii vor juca în deplasare împotriva rivalilor de la Seso Câmpia Turzii.
Unirea Florești / Turda – FC Cisnădie 0 – 1 (0 – 0)
Neagu (49 pen)
Unirea Florești / Turda: Paul Dumitru – Miheț, Simion, Cocoară, Neacșu – Dragu, Niculescu, R. Alexandru, Soporan – Cârstean, David.
În repriza a doua , au mai jucat: Stoica – Bilegan, Mocean, pal, C. Popa, Barbuloviciu, Tothăzan, Seydu.
Antrenor: George Ciorceri
FC Cisnădie: Burdun – Vintilă, Câmpean, Savin, Neagu – Șaucă, Grigoroșcuță, Piko, Siecoban, – Szabo, Bazil.
Au mai jucat: D. Vlad – Medeșan, Onuț, Muntean, Bărculeț, Grecu.
Antrenor: Ștefan Fogoroși.
În prima rundă a sezonului de primăvară programată să se dispute vineri, 16 martie, de la ora 14, Unirea se deplasează la vecinii de la Seso pentru un joc în care gazdele vor să demonstreze că nu întâmplător ocupă locul 6 în C6, iar de cealaltă parte turdenii luptă să acumuleze cât mai multe puncte pentru evitarea zonei fierbinți din subsolul clasamentului.
FC Cisnădie în prima etapă a returului jocă derby-ul locurilor 2 și 3 pe terenul echipei Jiul Rovinari. La sfârșitul turului cele două echipe au acumulat fiecare câte 29 de puncte, aflându-se la 2 puncte în spatele liderului seriei C 4, Gaz Metan II Mediaș.
Articol scris de Ioan ARION