Formația din Crâng a disputat vineri un nou meci amical încheiat de această dată cu o înfrângere. Gloria Buzău a întâlnit pe stadionul,,Cornel Negoescu” Chimia Brazi în fața căreia a cedat cu scorul de 0-1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Năstase (65), care, cu un șut plasat din interiorul careului, a speculat o greșeală în lanț a defensivei buzoiene.
La finalul jocului, antrenorul gazdelor, Mihai Ciobanu a ținut să precizeze că echipa sa încă mai are de lucru din punct de vedere tehnico-tactic. „Mă bucură faptul că astăzi (n.r. vineri) am jucat împotriva unei adversare care realmente ne-a pus probleme. Este o echipă care practică un joc foarte bun, având în componență câțiva jucători cu mare experiență, iar asta s-a cunoscut. În ceea ce ne privește, este clar ne aflăm să spun așa, într-un stadiu semi-primar. Cu pregătirea fizică suntem în regulă, însă trebuie să ne punem la punct cu gândirea tactică, aceasta fiind eterogenă și relațiile dintre jucători”, a mai punctat Mihai Ciobanu.
Gloria Buzău a început meciul cu Chimia Brazi în următoarea formulă: Sârbu – Nițor, Murdărea, Berceanu, Olteanu, Alexandru, Horovei, Jercălău, Tudor – Iordache, Martinescu. Pe parcurs, tehnicianul echipei buzoiene a utilizat și ceilalți jucători pe care i-a avut la dispoziție.
Au lipsit Ursu și Corcoveanu, aceștia fiind menajați din cauza unor accidentări.
Vinerea viitoare, începând cu ora 11.00, Gloria Buzău va susține un nou meci de verificare pe teren propriu, în compania Chindiei Târgoviște.
Articol și foto de Adi SOARE