FC Olt Slatina s-a impus cu scorul de 1-2 în amicalul susținut, în deplasare, în compania formației din eșalonul al treilea, Jiul Rovinari. Golurile au fost marcate de Andrei David și Melcea. Alb-vișiniii au beneficiat și de un penalty, ratat însă de Burcea.
Cu un unsprezece de start schimbat în mare parte, în care s-au regăsit nu mai puțin de cinci jucători sub 21 de ani, FC Olt Slatina s-a impus în meciul de verificare susținut, în deplasare, pe terenul sintetic din Rovinari, în compania echipei din localitate. Gruparea aflată sub comanda lui Dan Oprescu a deschis repede scorul, Andrei David punctând pe tabela de marcaj în minutul 15. Alb-vișiniii au fost egalați în minutul 35, din fază fixă, după ce portarul Cristi Bordea a avut o intervenție greșită, antrenorul Dan Oprescu înlocuindu-l cu Bugiu. Melcea a adus FC Olt Slatina în avantaj (min.65), iar atacantul Alin Burcea a irosit o bună oportunitade de a majora scorul, ratând un penalty scos de Augustin Chiriță, la jumătatea reprizei secunde.
” În funcție de forma în care se află, vor juca”
În amicalul susținut cu Jiul Rovinari, antrenorul Dan Oprescu a început partida cu o formulă de start mult modificată, comparativ cu celelalte partide. Pe parcursul actului secund, începând cu minutul 65, principalul grupării FC Olt Slatina a efectuat o serie de schimbări, rulând tot lotul aflat la dispoziție.
„În funcție de forma pe care o arată, angajamentul și respectarea sarcinilor primite, vor prinde să joace. Parțial sunt mulțumit de evoluția lor în acest meci. Până la meciul cu Alro mai sunt două săptămâni, pe marginea acestui joc voi discuta atunci”, a precizat antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu.
Până la startul returului de campionat, FC Olt Slatina mai are programate două meciuri amicale.
FC Olt: Bordea, Bogdanovici, Preda, Lengyel, Bancu, Chiriță, Pavel, Polgar, Vâlcică, David, Hallmen. În repriza a doua, antrenorul a efectuat numeroase schimbări.
Sursa: Gazeta Nouă