Ieri după amiază, cu începere de la ora 15, pe terenul 2 a stadionului „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat, a avut loc partida de verificare dintre Conpet Cireșu și divizionara a patra brăileană Fortino Ianca. Meciul s-a jucat după amicalul dintre CF Brăila și Politehnica Galați, motiv pentru care suprafața de joc a fost una aproape impracticabilă în unele locuri.
Cu toate acestea formația antrenată de Vasile Darie și Ionel Ivan a reușit să se impună cu scorul de 2-1 (1-1), dar abia după ce Fortino a marcat prima prin Buteseacă în chiar minutul 2 al partidei. A urmat apoi un asediu prelungit la poarta oaspeților, iar golul egalizator a venit foarte repede, în minutul 8, după reușita lui Crăciun. După aceea „cireșarii” au irosit șansa golului doi prin Stoian (care a ratat uluitor de trei ori, dar a și trimis o dată mingea în bară), pe lista marilor ratangii trecându-și numele și Crăciun sau Costache. De partea cealaltă doar Mâță a avut o ocazie de a marca, și astfel scorul pauzei a fost numai 1-1.
După pauză terenul a devernit din ce în ce mai greu, dar cu toate acestea fazele de poartă ale „cireșarilor” nu s-au concretizat decât o singură dată, în minutul 65, atunci când Olenic a trasnsformat în gol o lovitură de la 11 metri, după penalty scos de Popa: 2-1. În rest au mai ratat pentru Conpet șansa golului Dima, Popescu, și Mirescu, iar de la Fortino ce-a mai mare ocazie de a înscrie a fost irosită de Stanciu.
După meci, Vasile Darie, antrenorul celor de la Conpet Cireșu a precizat: „A fost un meci care s-a jucat pe un teren foarte greu, motiv pentru care nu am putut să-mi fac o părere despre jocul în echipă. Sunt totuși mulțumit de modul în care s-au angrenat la efort băieții mei, dar și cum s-au orientat în teren, chiar dacă jucătorii nu au reușit cele mai bune execuții, din cauza terenului foarte greu!”– a spus tehnicianul celor de la Conpet Cireșu.
Următorul meci de verificare pentru Conpet Cireșu va avea loc sâmbătă, 25 februarie, cu începere de la ora 13, cu CS Panciu, și se va disputa tot pe terenul 2 al stadionului „Chimia” din Lacu Sărat.
În partida cu Fortino Ianca, antrenorii Vasile Darie și Ionel Ivan au folosit următorii jucători: Stoica – Oprea, Ilie, Cotigă, Grozea – Percă, Olenic, Dima – Crăciun, Stoian, Costache. Au mai jucat în repriza secundă Tudor, Baciu, Bratu, Preda, Mirescu și Popa. Au lipsit motivat Moldoveanu și Andrieș.
Articol scris de Valentin Constantinescu