FC Farul a câștigat, ieri seară, și a doua partidă din cantonamentul de la Kemer, 1-0 cu Prahova Tomșani, după acel 4-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea. Unicul gol al meciului a fost marcat de Adrian Pătulea, în minutul 5, când, după o pasă în adâncime, vărful Farului a înțepat balonul scăpat de portar.
Antrenorul Viorel Tănase a folosit două formule de echipă:
Repriza I: Toma (40 Curcă) – Călin, Dobre, Sipovic, Dino Eze – Berti Nicola, A. Neagoe, Amet Enghin, Miron – Ivanovici, Pătulea
Repriza a II-a: Curcă (80 Cernat) – Nițescu, Stegaru, Sandu, Sascău – Husein, Pană, Buzea, Coțeanu (85 Ivanovici) – R. Neagoe (8 Enghin Amet), Paraschiv
„Din punct de vedere tactic, nu am fost mulțumit însă m-a mulțumit risipa de efort. Am avut multe situații de gol prin Pătulea, Ivanovici, Husein (1-1 cu portarul) și Pană. Adversarul este o echipă de Liga a 3-a, dar foarte bine organizată, atât defensiv căt si ofensiv. Au avut și ei situații de gol, dar nu așa clare ca ale noastre. În această dimineață am efectuat și un antrenament fizic, iar mâine avem programate două antrenamente. Duminică, de la ora 11:00, vom juca cea de-a treia partidă, cu UTA”, a declarat antrenorul Viorel Tanase, pentru fcfarul.ro.