Adrian Hadăr se pregătește să devină bihorean. Venit de la Arieșul Turda, atacantul ar putea fi soluția în ofensiva orădeană, mai ales că Florean și Mărkuș au șanse mari să rămână la Dinamo. Hadăr și FC Bihor au ajuns la o înțelegere, pe care urmează să o parafeze oficial.
Gata de cantonament
Roș-albaștrii strâng rândurile și se pregătesc de cantonamentul de la Debrețin. În lotul lui Farcău a revenit fundașul stânga, Diarra, care va face și el deplasarea în Ungaria. În cantonamentul din țara vecină, orădenii îi vor evita pe cei de la Ferencvaros, care au plecat în turneu în Statele Unite. Locul lor în amicalul de miercuri va fi luat de Beckescsaba.
Înainte de plecarea în cantonament, FC Bihor va susține, de la ora 11:00, la Salonta, un nou joc de pregătire în compania celor de la Olimpia Satu Mare.
Articol scris de Nicolae Mihalcea
Video: TVS Oradea