Din cauza timpului nefavorabil și a ninsorilor abundente ce au acoperit întreg județul, Gloria Buzău nu a mai disputat partida amicală programată astăzi de dimineață în compania celor de la Conpet Cireșu. Echipa brăileană a renunțat în ultima clipă, iar conducătorii Gloriei s-au orientat către un alt adversar, formația de liga III-a CSM Râmnicu Sărat. Din păcate pentru buzoieni aceștia au declinat oferta, motivând că jucătorii râmniceni au deja un program bine stabilit, iar un eventual meci de pregătire le-ar perturba pregătirea.
În aceste condiții, Gloria a efectuat doar un scurt antrenament, urmând ca în această seară să plece într-un stagiu de pregătire la Poiana Pinului.
Antrenorul Mihai Ciobanu i-a convocat în acest cantonament pe: Sârbu, Zdrâncă portari și jucătorii de câmp: Țabără, Berceanu, Cucu, Andrițoiu, V. Nicolae, Jercălău, Stroe, Balaban, Murdărea, Nițor, Spătaru, Răzvan Tudor, Olteanu, Bobe, Fl. Alexandru, Buga, Luiceanu, Corcoveanu și Iamandi.
„Stagiul de pregătire va fi axat în special pe antrenamente fizice, urmate de excerciții în sala de forță, baie și saună. În funcție de vremea de afară băieții vor vedea și mingea dar mai mult ca sigur numai la meciurile amicale programate în perioada următoare”, a declarat Mihai Ciobanu.
Gloria mai are programate 4 partide de verificare după cum urmează: Unirea Slobozia (10 februarie), CSM Focșani (15), Dinamo II București (18) și FC Botoșani (23).
Articol scris de Cristian GROZEA