UTA a avut programat un amical de lux cu CFR Cluj doar câteva ore, fiindcă planul echipei din Liga 1 s-a schimbat ieri seară. Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca jocul de campionat al ardelenilor la FC Botoșani se va desfășura totuși, după ce aceștia din urmă au trecut testul SARS-CoV-2, după ce săptămâna trecută doctorul echipei fusese depistat pozitiv și exista riscul ca și alți componenți ai echipei să fie infectați.
Astfel, UTA ratează întâlnirea amicală cu echipa care are mari șanse să câștige în acest sezon un nou campionat de campioană, al șaselea în total, și să egaleze trupa arădeană la această performanță, urmând să-i șteargă titulatura cu care se mândrea de zeci de ani, de ”Campioană a Provinciei”.
În aceste condiții, UTA rămâne din nou fără adversar în amicale în această perioadă de pregătire și ar putea să nu joace nici măcar un meci înainte de debutul în play-off, în care urmează să înceapă cu o partidă pe teren propriu cu Petrolul. UTA nu are aproape de ea niciun adversar care să fi respectat protocolul medical. De exemplu, ASU Poli și o parte din lotul Ripensiei susțin antrenamente, însă cele două cluburi timișorene nu și-au supus jucătorii testelor împotriva noului coronavirus.
”Ieri am avut discuții cu fostul meu coleg de echipă, Cristi Panin, prin care am stabilit anumite detalii legate de un meci amical pe care să-l jucăm duminică la Cluj, cu CFR-ul. Însă, astăzi, tot el mi-a confirmat faptul că partida Botoșani – CFR a fost programată sâmbătă și trebuie să anulăm totul. Ne conformăm, nu avem ce face, probabil vom face un simplu antrenament mai tare în locul acestui amical ce ar fi venit foarte bine pentru noi. Din păcate, nu văd cu cine am mai putea juca vreun amical până la meciul cu Petrolul, de pe 4 iulie”, a declarat, pentru Sport Arad, Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA.
De la reluarea antrenamentelor, echipa arădeană a desfășurat două meciuri în familie.
Dacă UTA nu își găsește adversare pentru meciuri amicale, în schimb, prima oponentă din play-off, Petrolul, va susține astăzi al doilea joc test în această perioadă de pregătire.
După jocul cu Astra, echipă din play-off-ul Ligii 1 în fața căreia a remizat pe ”Ilie Oană”, scor 0-0, ”lupii” o vor întâlni astăzi, la Sibiu, de la ora 11:00, pe FC Hermannstadt, trupă din play-out-ul primei ligi. Petrolul a plecat de ieri spre Sibiu, după antrenamentul efectuat de dimineață și după aflarea tragerii la sorți.
Petroliștii au parcurs aproximativ 250 de kilometri dus pentru a disputa un amical cu FC Hermannstadt. Distanța dintre Arad și Sibiu este de 300 de kilometri.
Altfel, UTA a anunțat astăzi că a efectuat o nouă testare împotriva noului coronavirus și că rezultatele au fost negative.
”Conform protocolului instaurat odată cu pandemia COVID-19, jucătorii și staff-ul tehnic al UTA-ei au trecut printr-o nouă testare pentru coronavirus. A fost cea de-a patra astfel de testare de când Gyuszi Balint și staff-ul său au reluat antrenamentele. Ca și în precedentele rânduri, toate rezultatele au ieșit negative”, a anunțat UTA.
Foto: UTA Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/azi-aflam-programul-meciurilor-play-off-ului-din-liga-2-frf-efectueaza-tragerea-la-sorti-la-ora-1200-19135977
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-incepe-play-off-ul-cu-cel-mai-greu-adversar-posibil-laszlo-balint-consider-petrolul-o-echipa-extrem-de-periculoasa-antrenorul-liderului-ligii-2-recunoaste-ca-19136051
https://liga2.prosport.ro/seria-1/duckadam-a-ales-bine-pentru-uta-maini-de-aur-pentru-fotbalul-romanesc-si-cel-aradean-ne-a-oferit-un-avantaj-important-aradenii-spera-sa-scape-de-exemplul-bundesligii-19136071