Caciuli trase bine pe urechi, fulare așezate până sub ochi și chiar cagule. O trupă de soc? Nu, o echipă de fotbal în prima zi de cantonament, la o temperatură de -14 grade. Gerul nu i-a descurajat însă pe jucătorii FCM Bacău, care și-au început stagiul de pregătire centralizată cu o alergare de aproape 7 kilometri pe un traseu în jurul stadionului „Municipal”. „Fiind prima zi, e mai mult o încălzire”, a precizat antrenorul Gheorghe Poenaru.
De astăzi, însă, norma „galben-albaștrilor” crește. În meniu vor intra opt ture care insumează aproape zece kilometri. „Principalul nostru adversar rămâne gerul, nu kilometrajul. Sunt convins însă că băieții se vor adapta situației, astfel încât să avem parte de un cantonament reușit, așa cum au fost toate din ultimii ani”, a declarat Poenaru, care a fixat primul antrenament al zilei în apropierea prânzului, atunci când temperatura este una ceva mai ridicată.
Zilnic, băcăuanii vor bifa câte două ședințe de pregătire. Prima este rezervată, așa cum aminteam, reprizelor de alergare. După-amiază, în schimb, se va lucra intens în sala de forță. În programul lui Ursu, Lozneanu și compania vor exista însă și digresiuni. Astfel, în programul zilei de joi ar putea apărea o ședință de lucru cu mingea, fie pe unul din terenurile de afară, fie indoor, în „Balon”.
Vineri, la Pașcani
Antrenamentul cu mingea de joi ar trebui să pregătească următorul joc de verificare al FCM-ului, programat vineri, în deplasare, contra echipei de liga a treia, CSM Pașcani. „Să sperăm că și gerul se va mai înmuia până atunci, deși prognoza nu anunță lucruri prea bune. Oricum, indiferent de situație, vom juca”, a declarat Gheorghe Poenaru, care a bătut în cuie pe durata cantonamentului un alt joc-test, contra lui CSMS Iași, pe 8 februarie.
Sursa: Deșteptarea